Noul album Implant Pentru Refuz

Dupa sase ani de asteptare Implant Pentru Refuz revin cu cel mai complet si bine lucrat album de pana acum, cu o calitate compozitionala a pieselor cel putin la fel de buna ca pe “Oameni Fara Fete”. Odata cu“Monolith” trupa se pare ca a ajuns la deplina maturitate artistica, crescand si aducand ceva nou cu fiecare album: “Implant Pentru Refuz” (1996), “Permis Portsinucidere” (1997), “Culori” (1999) si “Oameni Fara Fete” (2001). Protestul a devenit mult mai cerebal, mai constructiv, versurile au evoluat, fiind curatate de pasajele de multe ori puerile pe care le intalneam pe albumele precedente. Playlistul e foarte bine ales, succesiunea pieselor e perfecta, iar interludiile dintre melodii in timpul carora sunt soptite cuvinte-cheie dau o forma si o idee albumului. Atmosfera e dominata de acelasi punk-hardcore in forta, cu un puternic mesaj social, dar pentru prima data apare si o alta latura, mai introvertita, mai experimentala.
Majoritatea pieselor erau cantate de ceva timp prin concerte, asa ca nu au fost o surpriza pentru fani decat prin forma lor. “Single-ul” (in industria muzicala romaneasca asta inseamna videoclip si posibilitatea de a downloada piesa de pe site-ul trupei, de obicei) prin care albumul a fost promovat albumul este “Sidef”, cea mai buna piesa, de care insa se leaga si singurul regret legat de “Monolith”. La fel cum facusera si Luna Amara anul trecut cu “Loc Lipsa”, si Implant au pus pe album o versiune mai proasta decat varianta din concerte. Este pacat, pentru ca peste cativa ani aceasta este varianta care se va pastra si ea este departe de a explora la maxim posibilitatile piesei. Trecand peste acest amanunt, “Sidef” este un adevarat “imn”, liric si instrumental: “Esti bine venit, aici ai sa mori...” poate fi un motto pentru muzica celor (mai nou) sapte timisoreni.
Albumul incepe in forta cu “X”. Chitara, basul si tobele se impletesc perfect, creand zgomotul necesar pentru a sustine tipetele lui Vita. Totul se dizolva intr-un refren melodic si melancolic, dupa care rifful de baza reincepe, continuand obsedant. “Nu, n-am sa cred in cuvinte, n-am sa cred inainte, vreau mai mult – vreau sa vad” - versurile se succed firesc, completand chitara. A doua piesa, “Solitor” vine cu un hardcore-punk inconfundabil si impecabil. “Atentie! Minciuna vine din orice directie!’ pare sa fie o concluzie a 11 ani de protest muzical, la fel ca si firescul “m-ai omorat de atatea ori, ce as putea sa iti doresc decat sa mori?”, iar vocile lui Vita si Bulbuc se completeaza reciproc perfect. Urmeaza punctual culminant al “Monolith”-ului, adica cele mai bune doua piese: “Messages To Gods” si “Sidef” (despre care am vorbit). “Messages To Gods” se construieste in jurul riffului introductiv, strofa pregatind explozia din refren. Partea acustica a melodiei este foarte bine gandita si lucrata, pregatind excelent finalul piesei, care combinand elemente mai vechi, caracteristice trupei, cu altele pe care le intalnim pentru prima data pe “Monolith”, este reprezentativa pentru formatie. “3,80” este o colaborare foarte interesanta cu Vlad de la CTC. Versurile sunt punctul forte, undeva intre furie si depresie, trista concluzie fiind “o viata intreaga traita la umbra frigiderului”. De remarcat este integrarea perfecta a elementelor hiphop in melodie, care nu duce lipsa de riffuri violente si urlete.
“Strike” pare sa nu iasa in evidenta prin nimic; este o melodie bine cantata dar fara nimic spectaculos. “Mental” este o piesa ce, de la introul acustic pana la finalul incarcat de melancolie, da senzatia de izolare, de interiorizare. “Revin in refugiul mental...” si privesc ceea ce se petrece in exterior fara a incerca sa inteleg. Senzatii, impresii absurde si neprelucrate la fel ca in memorabila “...In Interior”. “Rezistenta Continua” este pentru “Monolith” ceea ce a fost “IPR Gherila” pentru “Oameni Fara Fete”. Versurile lui Ochelari raman la fel de bine scrise si intepatoare, penduland intre ceea ce s-a facut pana acum si ceea ce trebuie facut in viitorul imediat. “Nu! N-am sa tac! Nu e nimeni de vina, rezistenta continua.” Rezistenta fata de inamicii care sunt peste tot dar pe care nu-i vede nimeni. In "Soare Deschis” vine cu o deosebita profunzime a versurilor si cu un sound care aduce aminte foarte mult de KoRn. (De altfel, la un concert de acum cativa ani din Club A, tin minte ca Vita a spus la un moment dat ca Jonathan Davis & co. sunt trupa lui favorita. Au si facut un cover KoRn atunci, dupa “Justin”).
”Apus” este cu siguranta cea mai intensa si cea mai surprinzatoare piesa de pe album. Este o colaborare cu Petrica (trompeta) si Cristina (voce) de la cealalta rupa a lui Vita, Blazzaj, care fara a fi fortata nu seamana cu nimic din ceea ce au facut Implant pana acum. Albumul ar fi trebuit sa se termine acum (“in locul unde cerul se ingroapa in pamant, acolo te astept, acolo sunt”), dar mai are o izbucnire de forta prin “Tribut”, care parca vrea sa ne readuca fortat si brutal la realitate.

Helium

Helium este una dintre formatiile in care a fost implicata Mary Timony, unul dintre personajele foarte active din scena rock-ului alternativ. La fel ca si Jack Off Jill, Helium nu a iesit niciodata in intregime din anonimat, fiind in schimb citata de multi dintre artistii de la ora actuala ca influenta (de exemplu Chino Moreno, de la Deftones). O combinatie foarte interesanta de chitare distorsionate, ritmuri punk-rock, idei feministe (din nou Riot Grrrls) si elemente melodice, mai soft, totul purtand amprenta inconfundabila a lui Mary Timony.

***Mary Timony s-a nascut in 1970 in Washington DC. Locul unde se apropie prima data de muzica este Duke Ellington School Of The Arts, unde face parte dintr-o trupa de jazz si invata sa cante la vioara. La inceputul anilor ’90 isi formeaza prima trupa, Autoclave, unde este solista si chitarista. Autoclave abordau un punk-rock destul de abraziv, concentrandu-se pe promovarea ideilor feministe - se vor observa influente din aceasta perioada pe primele discuri Helium. Se muta ulterior in Boston, unde isi continua si termina studiile la Boston University, specializandu-se pe literatura engleza. In aceasta perioada infiinteaza si Helium cu care va inregistra intre 1993-1997 trei albume si doua EP-uri. Dupa despartire, urmeaza o cariera solo, iar in 2005 inregistreaza un album alaturi de bateristul Devin Ocampo. In acelasi an apare pe doua piese de pe albumul debut al celor de la Team Sleep (proiect al lui Chino de la Deftones, despre care v-am spus ca e un mare fan al lui Mary) - Tomb Of Ligeia si King Diamond. Muzica pe care o creaza Mary Timony este extrem de variata, pastrand totusi o atmosfera dark in care sunt integrate de multe ori elemente specifice muzicii medievale. O alta marca a sound-ului este folosirea unor acordaje diferite de chitara, cel mai des DADGAE (in mod normal o chitara este acordata EBGDAE).

***DISCOGRAFIE:

- solo - “ExHex” (2005), Lookout! Records, alaturi de Devin Ocampo

- “The Golden Dove” (2002), Matador Records

- “Mountains” (2000), Matador Records

- cu The Spells - “The Age Of Backwards EP” (1999), International Pop Underground

- cu Mind Science Of The Mind - “Mind Science Of The Mind” (1996), Epic Records

- cu Autoclave - “Autoclave” (2002), Dischord Records, compilatie de single-uri 10” si 7” aparute initial in 1991

- si in fine, cu Helium - “The Magic City” (1997), Matador Records

- “No Guitars EP” (1996), Matador Records

- “Superball+ EP” (1995), Matador Records

- “The Dirt Of Luck” (1995), Matador Records

- “Pirate Prude” (1994), tot la Matador Records

***Helium s-au infiintat in 1992, avandu-i in componenta alaturi de Mary Timony (voce, chitara) pe basistul Brian Dunton si bateristul Shawn King Devlin. Scot o serie de single-uri 7”, cum ar fi “The American Jean” (1993) sau “Hole In The Ground” (in acelasi an). Semneaza cu label-ul Matador Records si pe 5 aprilie 1994 scot primul album, “Pirate Prude”, continand 6 piese si un hidden track: 1.Baby Vampire Made Me; 2.Wanna Be A Vampire Too, Baby; 3.XXX; 4.000; 5.I’ll Get You, I Mean It; 6.Love $$$; 7.[Untitled Hidden Song]. Materialul este unul destul de greu de ascultat, inaccesibil pentru multi, reprezentand totodata o buna introducere in muzica lui Mary Timony prin combinatia de feminism radical, punk-rock si pop. Atitudinea voit imatura, tipic adolescentina, contrastul intre exploziile sonore si timbrul vocal, versurile violente fac “Pirate Prude” destul de greu de inteles, fara a-i scadea din valoare.Mary Timony descrie de altfel
muzica Helium din aceasta perioada ca “scary monster cartoon music”.
Urmatorul album aduce oarecare modificari in sound-ul Helium, la fel ca si
modificari de componenta - Ash Bowie (de la Polvo) il inlocuieste pe Brian
Dunton la bas si va ocupa un rol foarte important in compunerea pieselor de
acum inainte. Chiar pe urmatorul disc va colabora cu Mary pentru scrierea
pieselor Baby’s Going Underground si Comet#9, iar urmatoarele albume si
EP-uri il vor avea de asemenea la baza alaturi de Mary. Vor avea si un proiect
separat, “Led Byrd”, care nu va scoate insa niciodata un material oficial. O
compozitie proprie a lui Ash, instrumentala Medieval People,va fi inclusa pe
“The Magic City” - dar despre acesta mai tarziu. La nici un an dupa “Pirate
Prude”, pe 1 aprilie 1995, apare primul album“first-length” Helium intitulat
“The Dirt Of Luck”. Albumul dezvolta exprimarea ideilor feministe ale lui
Mary, fiind insa mult mai variat stilistic. Chitarele dure se combina cu partile
de keyboard si cu vocea schimbatoare si naturala a solistei, totul avand la baza
linii simple si usor de inteles la bas. Cu toate ca este un album care se
focalizeaza pe aceleasi idei ca si precedentul disc, sound-ul este mult mai
experimental, ingaduitor si totodata accesibil iar stilul de interpretare a lui
Mary Timony este mult mai bine conturat si exploreaza mai multe zone decat la debutul trupei. De fapt, “The Dirt Of Luck” suna ca un “Pirate Prude” imbunatatit, facut mai accesibil si cu mai putina furie in el. Cele 12 piese de pe album sunt: 1.Pat’s Trick (piesa ce va fi scoasa si pe un disc-single);2.Trixie’s Star; 3.Silver Angel; 4.Baby’s Going Underground; 5.Medusa; 6.Comet#9; 7.Skeleton; 8.Superball; 9.All The X’s Have Wings; 10.Oh, The Wind And Rain; 11.Honeycomb; 12.Flower Of The Apocalypse. Dupa lansarea in acelasi an (1995) a unui EP,“Superball”, o alta schimbare de gen este anuntata de urmatorul EP. Lansat in 1996, “No Guitars”- care paradoxal este dominat de o chitara foarte densa -si produs de Mitch Easter (care mai colaborase si cu Pavement si R.E.M., doua trupe-cult ale alternative-rock- ului) este plin de disonante si contradictii, oferind o mostra din ceea ce avea sa fie “The Magic City”, ultimul album Helium si cel mai bun. Prin acest ultim disc, Helium da de inteles ca a atins maturitatea stilistica dar si ca s-a hotarat sa sune mai accesibil si oarecum comod pentru un segment mai larg al publicului. Lansat pe data de 9 septembrie 1997 la acelasi label Matador Records si produs tot de Mitch Easter, contine piesele: 1.Vibrations, 2.Leon’s Space Song, 3.Ocean Of Wine,
4.Aging Astronauts, 5.Medieval people, 6.Lady Of The Fire, 7.Lullaby Of The Moths,
8.Revolution Of Hearts, Parts 1&2, 9.Ancient Crime, 10.Cosmic Rays, 11.Devil’s
Tear, 12.Clementine, 13.Blue Rain Soda, 14.Walk Away. Art-work-ul este realizat de Mary si Ash, cei care, cum spuneam, de la cooptarea celui de-al doilea in formatie, vor fi in mare parte responsabili pentru tot ce tine de trupa. Si pe acest disc majoritatea pieselor sunt compuse de amandoi, poate unul dintre motivele pentru care suna mult mai diferit de ceea ce insemna Helium in primii ani (“Pirate Prude”, de exemplu, nu-si gaseste nici un fel de continuitate in noile piese). Si din punct de vedere al versurilor, “Magic City” este independent intre discurile Helium. Partile lirice contin multe elemente supranaturale, fantastice (asa cum ne anunta si titlul, dar si coperta), referindu-se la Spatiu, la locuri ce sunt departe de lumea obisnuita. De altfel, Mary spune ca ele nu sunt inspirate din carti sau filme, si nici nu vin de undeva din subconstient, ci pur si simplu se potrivesc cu muzica, aceasta fiind pana la urma pe primul plan. Referindu-se la sound-ul evident mai accesibil Mary considera ca din punct de vedere al ideilor si a ceea ce se doreste de la piese, Helium a fost intotdeauna la fel, sound-ul dificil si tempo-ul incet de la inceputuri fiind datorat mai degraba felului de a canta la instrumente de atunci al membrilor. Si, in mod normal, odata cu perfectionarea si experienta, sound-ul a devenit mai “atractiv”, cu toate ca in esenta piesele nu ar fi diferite. Putem chiar sesiza pe “Magic City” ceva din vibe-ul muzicii anilor ’80, a new-wave-ului si synth-pop-ului (Gary Numan este printre preferatii trupei). Cat despre schimbarea brusca de la EP-ul “No Guitars”, unul electric si cu multe distorsiuni, la noul disc, care are multe parti acustice, Mary o descrie ca fiind unul dintre scopurile trupei pentru album. “Am vrut pur si simplu sa obtinem parti acustice si sunete mai bune. De aceea ne-am concentrat asupra unor instrumente
care in mod normal nu primesc prea multa atentie, cum ar fi tobele. Ne-am propus sa nu mai folosim distorsiunile atat de mult, si asta am facut”. In privinta song-writing-ului, albumul nu difera prea mult de “No Guitars” sau “The Dirt Of Luck”, Ash si Timony au petrecut mult timp impreuna in studio si la instrumente,
fiecare propunand cate ceva si adunand in final totul la un loc. “Pirate Prude”, in schimb, a fost cu totul diferit, fara un motiv anume; totul a venit de la sine. “Oricum nu-l ascult niciodata, ar fi cu adevarat ciudat...” spune Mary. Una peste alta, “The Magic City” e un album foarte interesant. Va va pune la incercare mintea (poate nu la fel de mult ca “Pirate Prude”, dar oricum). Era la vremea respectiva un mare pas inainte pentru Helium, si este la ora actual apreciat ca unul dintre cele mai bune albume al unei trupe indie-rock din anii ’90. Cu toate ca “indie-rock” este un termen prea vag pentru a descrie “Magic City”, care recicleaza parti din lo-fi, progressive-rock-ul anilor ’70 sau new-wave-ul dominat de sintetizatoare al anilor ’80, acoperind o mare arie de sunete. Abilitatea absolut remarcabila a lui Mary de a scrie versuri introspective, multitudinea de instrumente folosite (sitar, key-board, harpa...), excesele vocal-instrumentale, contribuie la atmosfera fantastica a discului, pe care cel mai bine il descrie chiar ea: “magical stuff...”
Dupa un 1998 fara evenimente (doar concerte de promovare) trupa se desparte in 1999. Piese ca “Hole In The Ground”, “XXX”, “Pat’s Trick” sau “Superball” sunt de ajuns pentru a considera Helium printre cele mai bune formatii indie ale anilor ’90. Mary Timony continua sa scoata albume solo si sa colaboreze cu multe formatii si artisti, in timp ce Helium ramane o constanta sursa de inspiratie pentru multe din trupele ce fac parte din noua scena (emo, nu-metal, indie...).

Fantômas

Daca este sa vorbim de avangarda pe plan muzical,

fara indoiala ca Mike Patton este unul dintre cei mai

valorosi, ingeniosi si originali muzicieni de gen.

Fantômas s-au format la sfarsitul anului 1998, la putin timp dupa despartirea celor de la Faith No More. Mike Patton (voce), Buzz Osborne (chitara), Trevor Dunn (bas) si Dave Lombardo (baterie) si-au numit trupa dupa un bandit dintr-o serie de romane politiste foarte populare in Franta inainte de primul razboi mondial. Toti aveau experienta, facand parte din trupe importante : Patton – Faith No More, Mr. Bungle (*o alta formatie exponentiala a muzicii de avangarda), Osborne – The Melvins (*trupa din Seattle ce a generat un adevarat cult, constituind baza a mai tot ce inseamna alternative in anii ’90), Dunn – Mr. Bungle si Lombardo – Slayer. Avandu-si radacinile in heavy-metal si in alternative, muzica celor de la Fantômas atinge multe genuri si poarta amprenta inconfundabila a lui Patton, ale carui aptitudini vocale sunt uimitoare. Foarte rar piesele Fantômas contin versuri, de cele mai multe ori Patton prefera propriul stil bizar de a canta si tipa. Datorita combinatiei de sunete si concepte care de care mai ciudate, atitudinii si umorului excentric, Fantômas au fost catalogati chiar drept dada-metal , fiind intr-un puternic contrast cu rock-ul alternativ din ce in ce mai predictibil si lipsit de vlaga de la sfarsitul anilor ’90 si de dupa 2000 (de fapt sunt intr-un puternic contrast cu tot ceea ce era numit MUZICA pana in 1999...).

Albumul de debut, “Fantômas”, apare pe 26 aprilie 1999 la label-ul lui Patton, Ipecac Recordings, durand 42:46. Uneori albumul este in mod gresit numit “Amenaza Al Mundo”, datorita mesajului de pe coperta, cu toate ca in mod oficial LP-ul este auto-intitulat. “Fantômas” are ca sursa de inspiratie benzile desenate Science-Fiction, fiecare piesa fiind simplu numita “Page1”, “Page 2”, pana la “Page 30”. Toate piesele sunt dominate de sunetele bizare ale lui Patton (care devin mai diversificate parca decat la Mr. Bungle) si de riff-urile violente ale lui King Buzzo.

Cel de-al doilea album va pastra linia impusa de “Fantômas” doar intr-o mica masura. Din punct de vedere instrumental reperele raman aceleasi insa majoritatea melodiilor au versuri, din moment ce toate sunt cover-uri. Intitulat “Director’s Cut” (se continua ideea realizarii unor albume conceptuale), noul disc e lansat pe 9 iulie 2001 si toata lumea este de acord ca reprezinta o evolutie in muzica trupei. Cele 16 piese, care dureaza in total 39:02, sunt reinterpretari ale unor melodii de pe soundtrack-urile unor filme celebre:1. The Godfather (Nino Rota), 2. Der Golem (Karl Ernst Sasse), 3. Experiment In Terror (Henry Mancini), 4. One Step Beyond (Harry Lubin), 5. Night Of The Hunter (remix) (Walter Schumann), 6. Cape Fear (Bernard Herrmann), 7. Rosemary’s Baby (Christopher Komeda), 8. The Devil Rides Out (remix) (James Bernard, 9. Spider Baby (Ronald Stein), 10. The Omen (Ave Satani) (Jerry Goldsmith), 11. Henry: Portrait Of A Serial Killer (Robert Mc Naughton), 12. Vendetta (John Berry), 13. Untitled, 14. Investigation Of A Citizen Above Suspicion (Ennio Morricone), 15. Twin Peaks: Fire Walk With Me (Angelo Badalamenti), 16. Charade (Henry Mancini).

Fantômas revin cu un nou album de studio tocmai in 2004, mai exact pe 27 ianuarie 2004, cand apare “Delirium Cordia”, un album si mai ciudat decat primele realizari. Astfel, “Delirium Cordia” (fonturile folosite pentru toate cuvintele scrise pe album folosesc “v” in loc de “u”) contine o singura piesa, ce dureaza 1:14:17 (!), intitulata “Surgical Sound Specimens From The Museum Of Skin” si care pleaca de la ideea unei operatii fara anestezie. Albumul a primit critici extrem de favorabile; fiind numit “o piesa epica noise-rock de 74 de minute”.

Pana in prezent ultimul album Fantômas, “Suspended Animation” este lansat un an mai tarziu continuand seria de teme si concepte revolutionare. De aceasta data materialul se axeaza pe muzica din desene animate, fiind totodata un “omagiu” adus lunii aprilie – fiecare piesa poarta numele unei zile din luna aprilie 2005 (de la 04/01/05 Friday pana la 04/30/05 Saturday).

Patton a explicat: “ cine mai stie ca luna aprilie e numita “luna nationala a umorului”, ca 14 aprilie este “That Sucks Day” sau ca pe 24 incepe Saptamana Nationala de Karaoke? Lasati pe seama mintilor creative din spatele Fantômas sa va reaminteasca toate sarbatorile lunii aprilie. “ Este interesant ca materialul fusese inregistrat inca din primavara anului 2003, in timpul sesiunilor pentru “Delirium Cordia”, si de aceea este considerat o completare la albumul lansat in 2004; un comentariu de pe site-ul Ipecac spunand ca “inregistrat in timpul acelorasi sesiuni cu chirurgical de precisul “Delirium Cordia”, “Suspended Animation” este yang-ul pentru ying-ul lui “Delirium Cordia”. Initial programat pentru 14 iunie 2005, albumul a fost lansat intr-o editie limitata si pe 5 aprilie (fiind totusi dedicat acestei luni). Aceasta editie limitata continea si un booklet/calendar de 30 de pagini, ilustrat de Yoshimoto Nara, pe a carui prima pagina scria “Acest calendar apartine lui ______(numele tau)”. La fel ca si la celelalte albume Fantômas, art-work-ul este important in completarea si ilustrarea muzicii; Yoshimoto Nara, creatorul de desene animate care a realizat art-work-ul, este considerat “autorul unora dintre cele mai intepatoare produse japoneze de export in lumea contemporana a artei, copii si catelusi cu expresii de adulti, atitudini de oameni majori si vocabular cam picant”.

Cateva albume underground

CRYSTALIUM (FRA) - "Doxa O'Revelation" CD'07 (AURA MYSTIQUE)

Metal modern, cu voce agresiva si chitari continue. Bateria bate mai degraba in stil Death Metal, pasajele atmosferice au parte de o oarecare linie melodica, chitarele alterneaza intre riff-uri distrugatoare si melodicitate Black,dar vocea este una comuna...

BLACK DEMENTIA (FRA/DEN) - "Dictum Of Negation" CD'07 (AURA MYSTIQUE)

Este un album comun de Black Metal, cu radacini si in Death Metal, ce se bazeaza pe rapiditate si agresivitate, cu ceva tehnicitate. Nu suna deloc rau, se vede ca acesti muzicieni au ceva experienta in manuirea instrumentelor.

SJENOVIK (US) - "Circle 1" MCD'07 (RUSTY AXE)

Realizat de doi americani, ce amesteca intr-un mod ocult Death, Black Metal cu soundscapes Ambient si elemente Industrial. Sunt doar trei piese, in care doua normale ca lungime, unde se aud riff-uri metalice extreme, voci agresive, diverse efecte obtinute din synth si keyboards incalcite. Ultima piesa are nu mai putin de 20 de minute,

pe langa un vuiet continuu auzindu-se tot felul de umbre Dark, soapte, rostiri, intonatii. Avand la baza texte filosofice, oculte, filtrate prin cultura slava, Shane si Brady

ne prezinta un proiect sinistru, foarte intunecat, ce ar putea sa ne impresioneze in viitorul apropiat.

NEX (SWE) - "Zero" CD'07 (NEXT HORIZON)

Cei trei muzicieni ne arata ca Doom Metal-ul inca traieste; patrunzator prin pasajele

lente, dar apasatoare, cu schimbari atipice de ritm, treceri multiple, plansete de chitare, baterie ce nu respecta nici o periodicitate si voci nu neaparat agresive, dar suparate.

HEXPEROS (ITA) - "The Garden Of The Hesperides" CD'07 (EQUILIBRIUM)

Alessandra Santovito, cunoscuta din GOTHICA si-a format un nou proiect, alaturi de Francesco Forgione, cunoscut din colaborari pe linie de jazz. Auzim tot felul de instrumente exotice, percutii diverse, flaut, vioara, violoncel, harpa dar si chitare, double bass sau keyboards. De la ATARAXIA sau ARCANA si pana la OPHELIAS'S DREAM sau DEAD CAND DANCE, HEXPEROS exploreaza un univers muzical sublim (ca intentie), ce graviteaza in jurul fragilei voci a Alessandrei.