NOFX s-au format in 1983 in Berkeley, California. Line-up-ul trupei la acea vreme era: Fat Mike (voce / bas), Erik Sandin (tobe) si EricMelvin (chitara). In 1983 este inregistrat un demo autointitulat, produs de Don Bolles, bateristul vinde nici ocopie. Urmeaza EP-ul, “Maximum Rocknroll” in 1985 si LP-ul “So What If We’re On Mystic?” un an mai tarziu. Dupa inca un EP (“The P.R.M.C. Can Suck On This!”) urmeaza in 1988 albumul “Liberal Animation”, inregistrat cu Brett Gurewitz de la Bad Religion, dupa lansarea caruia Fat Mike va deveni vegetarian, cu toate ca albumul continea numeroase ironii la adresa vegetarianismului si drepturilor animalelor. In 1989 trupa semneaza cu Epitaph Records, casa de discuri a lui Brett Gurewitz. urmeaza inca doua albume: “S&M Airlines” in 1989 si “Ribbed” in 1990, plus o reeditare a albumului “Liberal Animation” in 1991. In acelasi an, dupa multe schimbari de componenta, se revine la formula initiala, fiind cooptat in plus si El Hefe la chitara si trompeta. De acum incepe practic ascensiunea trupei: “White Trash, Two Heebs And A Bean” contine celebra Stickin In My Eye. La aceasta piesa se va filma si un videoclip, cu toate ca NOFX au evitat pe cat posibil aceasta forma de a se promova. De altfel, ei au dat foarte putine interviuri si au refuzat, in repetate randuri, sa fie difuzati pe MTV sau VH1. In ciuda acestei atitudini fata de mass-media, o data cu lansarea albumului “Punk In Drublic” in 1994, NOFX incep sa aiba un real succes. Aceasta iesire din scena underground este favorizata si de lansarea in acelasi an a albumelor “Dookie” (Green Day) si “Smash” (Offspring), care au popularizat (poate excesiv) pop-punkul. Dupa un album mai slow, “Heavy Petting Zoo” in 1996,urmeaza freneticul “So Long And Thanks For All The Shoes”.In 1998 este lansat unul dintre cele mai interesante materiale ale trupei, EP-ul “The Decline”, urmat de “Pump Up The Valuum” in 2000. Odata cu “The War On Errorism”, lansat in 2003, trupa incepe campania impotriva presedintelui Bush, trecand totodata de la Epitaph lacasa de discuri a lui Fat Mike, Fat Wreck Chords (o casa dediscuri foarte importanata pentru punk-rock, printer trupele semnate numarandu-se Zero Down, Less Than Jake, No Use For A Name, Sick Of It All, Bad Astronaut, Descendents, Propagandhi sau Lagwagon). In continuare trupa inregistreaza numeroase EP-uri (inclusiv seria “ 7 Inch Of The Month), un album live (“I Heard They Suck Live”) iar in 2006 un nou album de studio, “Wolves In Wolves’ Clothing”. Materialul suna extrem de bine, NOFX par sa nu-si piarda deloc inspiratia, ramanand aceeasi trupa inventiva si surprinzatoare.

Scurt istoric al muzicii rock

Rock-ul este un gen muzical. Instrumentele de bază sunt chitara, bass-ul şi tobele, însă în multe subgenuri întâlnim şi clape (pian sau orgă). Îşi are rădăcinile în rock and roll-ul anilor '50. A apărut prima oară prin combinarea muzicii country cu blues. Ulterior s-au adăugat şi elemente de rhythm and blues. De la început au apărut subgenuri, însă odata cu anii '70 aceste subgenuri s-au înmulţit şi mai ales s-au diferenţiat foarte mult. Astfel au apărut: punk ul, heavy metal ul, alternative rock ul şi altele, care la rândul lor au dat naştere unor subgenuri.

Rock and roll

Primii artişti care au abordat stilul rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (Chuck Berry, Little Richard, Fats Domino). Imediat a apărut şi un val de albi, care au fost acuzaţi că au "furat" un stil muzical al negrilor şi l-au făcut "alb" (Bill Haley, Buddy Holly, Elvis Presley, Jerry Lee Lewis, Johnny Cash). Spre sfârşitul anilor '50 la concerte publicul a devenit mixt.

British rock

Cântecele artiştilor ca Elvis Presley au ajuns peste ocean, unde, în Marea Britanie, un nou curent a luat naştere: rock-ul britanic (british rock). Inspirat de rock and roll-ul american, rock-ul britanic avea să revoluţioneze muzica, prin formaţii ca: The Beatles, The Who, The Yardbirds, The Animals, The Kinks sau The Rolling Stones. Tot în perioada asta apar şi garage rock-ul şi surf rock-ul (principalii reprezentanţi fiind The Beach Boys).

Folk rock

Urmează apoi, în SUA, un curent care va îmbina rock-ul, între timp perfecţionat de britanici, cu muzica folk. Produsul rezultat, numit folk rock, este reprezentat de Bob Dylan, The Byrds, Neil Young, Simon & Garfunkel, The Mamas & the Papas, Joni Mitchell şi The Band.

Psychedelic rock

Următorul curent important din istoria rock-ului este psychedelic rock-ul, inspirat de consumul de droguri, care devenise popular, între timp, printre rockeri. Ca reprezentanţi ar fi de amintit: Grateful Dead, Pink Floyd, The Doors, dar şi deja cunoscuţii The Beatles, The Kinks şi The Rolling Stones. Influenţa rock-ului atinge apogeul în anul 1969, când 500.000 de oameni iau parte la festivalul Woodstock.

Heavy metal

La mijlocul anilor '60, tot în Marea Britanie, apare hard rock-ul, din care se va desprinde mai târziu heavy metal-ul. Acesta s-a separat mai târziu de restul rock-ului, devenind o cultură individuală. Sunt de amintit: Led Zeppelin, Black Sabbath, Alice Cooper, Deep Purple, Van Halen, Iron Maiden, Judas Priest, AC/DC, Whitesnake, Scorpions. În anii '80 şi '90 va dezvolta multe subgenuri, cum ar fi: glam metal, power metal, speed metal, doom metal, gothic metal, symphonic metal, folk metal, black metal, death metal, thrash metal.

Punk

Punk rock-ul apare în aceeaşi perioadă, ca un curent împotriva comercializării rock-ului, mai ales prin progressive rock-ul care apăruse la sfârşitul anilor '60. Cele mai importante trupe ale primului val de punk sunt: Sex Pistols, Ramones şi The Clash. În Marea Britanie, punk-ul a devenit instrument de propagandă anarhistă. Şi astăzi punk-ul este asociat cu anarhismul.

New Wave

Următorul val important din rock este new wave-ul, care vine ca o variantă mai "prietenoasă" a punk-ului. Este reprezentat de formaţii ca The Police şi The Pretenders.

Alternative rock

În anii '80 apare termenul de "alternative rock" pentru a eticheta formaţiile care nu se încadrează în nici unul dintre genurile cunoscute de rock. Acest gen se va dezvolta mult în următoarele două decenii, când va da muzicii multe subgenuri, cum ar fi: britpop, gothic rock, grunge şi indie rock.

Anii '90 - apariţia genurilor hibride

Începând cu anii '90 diversele genuri de rock existente au fost combinate cu alte genuri muzicale, astfel făcându-şi apariţia multe genuri hibride.

Subgenuri: Acid punk, Acid rock, Acoustic rock, Alternative metal, Alternative rock, Anatolian rock, Arena rock, Artcore, Art rock, Avant-garde metal, Avant-rock, Avant-progressive rock, Baroque pop, Beat Bedroom Rock, Black metal, Blackened death metal, Blues-rock, Brazilian rock, British Invasion, Britpop, Bubblegum pop, Boogaloo, Canterbury sound , Cello rock, Celtic metal, Celtic rock, Chimp rock, ChristcoreChristian rock, Christian metal, Classic rock, Classic metal, Comedy rock, Country rock, Cowpunk, Cuddlecore, Dance-punk, Dance-rock, Dark metal, Deathcore, DeathgrindDeath metal, Death rock, Detroit rock, Doom metal, Electro rock, Emocore, Emo powerpop, Experimental rock, Fastcore Folkcore, Folk-rock, Folk metal, Forest metal, Funkcore ,Funk rock ,Funk metal, Gamecore ,Garage rock, German rock, Glam metal ,Glam rock ,Goregrind ,Gothic metal, Gothic rock ,Grindcore ,Groove metal,Group Sounds, Grunge ,Hatecore, Hard rock, Hardcore punk, Heartland rock ,Heavy metal ,Hip Hop ,Horror Punk, Indie rock ,Industrial rock, Industrial metal, Instrumental rock, Iranian rock ,Japanese rock, J-ska ,Jamrock,Janglepop,Kaizerrock,Kozmigroov,

Krautrock,Latinrock ,Lovers rock, Manila sound, Math metal ,Math Rock ,Metalcore ,

Mod rock ,Moshcore ,Mesh ,Nerdcore, Neo-classical metal, Neo-prog ,New wave, NewWave of British Heavy Metal, Noise ,Nu metal, Ostrock ,Piano rock, Pinoy rock ,

Pop rock ,Post punk, Post-hardcore, Post-grunge ,Post-metal ,Post-rock ,Power pop,

Power metal, Power violence, Progressive metal, Progressive rock ,Psychedelic rock ,

Psychobilly ,Punk rock ,Punkabilly ,Punta rock ,Queercore ,Rockabilly ,Rock en Español, Rock in Opposition, Rock Opera ,Rockoson ,Rocksteady, Raga rock ,Rapcore ,

Reggae rock, Sadcore, Samba-rock, Screamo, Shoegazing, Shock rock, Shred metal, Ska punk, Ska rock, Skate punk, Skate rock, Sleaze rock, Sludge metal, Soft rock, Southern rock, Space rock ,Speed metal, Speedrock ,Stoner metal, Stoner rock, Sunshine pop, Surf rock,Swamp rock, Symphonic metal , Symphonic rock, Synth rock, Thrash metal, Thrashcore, Trash rock, Trip rock, Twee pop, Viking metal, Wagnerian rock, Wizard rock Yacht rock, Zeuhl.

SURSA: ro.wikipedia.org

Istoria punk-ului

Totul curge de la sine. Este de ajuns sa privesti putin dezvoltarea acestui curent (care nu se aseamana cu absolut nimic altceva) ca sa-ti dai seama de importanta sa. De lucrurile la care se refera. Totusi, trebuie sa incep prin a mentiona cate ceva despre ideologia punk.
Independenta, individualism, contestarea oricarui tip de autoritate, anarhia propusa in locul unei politici auto-suficiente, libertate de gandire,refuzul de incadrare in cultura “de masa” - acestea sunt coordonatele filozofiei punk, poate prima care nu se fereste sa priveasca lumea asa cum e - corupta si nedreapta. O revolta pornita din mijlocul claselor defavorizate, a tinerilor plictisiti si care constientizeaza ca nu au viitor. Incepand din anii ’70 (poate chiar din anii ’60, in anii ’70 punk-ul intra mai degraba in atentia publicului) punk-ul a fost o miscare socanta a rebeliunii si nemultumirii. Versurile unor formatii ca Dead Kennedys, Bad Religion, Crass, evident Pistols, ajuta la raspandirea acestor idei, a nemultumirii fata
de institutiile care controleaza lumea, care sunt adoptate rapid de intreaga comunitate punk (care la inceput nu era atat de implicata social), unde sunt analizate si aflate in continua transformare pana in prezent. Unele formatii se multumesc doar sa constate, altele propun eventuale solutii in timp ce
majoritatea sunt constiente ca sistemul nu poate fi schimbat intr-un timp atat de scurt si atat de simplist, invocand anarhia ca unica alternativa. Intr-adevar, anarhia este conceptul cel mai adesea asociat punk-ului. Fie ca se implica sau nu in manifestari si incearca in mod activ sa schimbe societatea, totii adeptii punk-ului contesta autoritatea. Politie, biserica sau guvern toate sunt periculoase pentru conditia umana atat timp cat orice forma de autoritate duce la coruptie si abuz. Brutalitatea politistilor si discriminarea punker-ilor nu fac decat sa sustina aceasta idee si sa faca sa creasca frustrarea si furia in randul lor. Non-conformismul este o forma de a se incerca distrugerea planurile celor care se afla la carma uriasei manipulari care este societatea. Urme ale acestei manipulari pe care multi nu o sesizeaza sunt, de exemplu, conflictele militare sau religia care nu de putine ori duce la ucidere in numele unui Dumnezeu. Patriotismul si respectul fata de stat sunt de asemenea instrumente ale guvernului pentru a-i determina pe oameni sa-i urmeze chiar in razboaie sau in alte acte imorale. O alta valoare foarte importanta pentru punk-eri este fidelitatea fata de principiile pe care le sustin, refuzul de a renunta la ele in schimbul banilor si a bunastarii materiale. Aceasta atitudine (cunoscuta sub numele de DIY = Do It Yourself) este reflectata pe plan muzical de infiintarea de numeroase case de discuri independente pentru promovarea trupelor punk, care altfel ar fi fost nevoite sa isi adapteze compozitiile cerintelor marilor corporatii ale industriei muzicale (si aceasta nu era prea interesata de mesajul punker-ilor, preferand siropoasele balade pop-rock ale vremii). Punker-ii au incercat sa nu mai fie dependenti de influente din afara, creandu-si nu numai propriile label-uri, dar si propriile cluburi, organizandu-si singuri concertele si promovandu-se prin intermediul propriilor reviste distribuite gratuit (celebrele “fanzine”). Motto-ul era “Nu urati media, cuceriti-o”. Mass-media era de altfel privita ca o forma de control social iar TV-ul o pierdere de timp, o distragere de la adevaratele probleme ale lumii. Cu toata opozitia fata de “comercial” multe trupe punk au tradat in cele din urma valorile “indie” semnand cu mari case de discuri, fiind considerati tradatori si compromisi din punct de vedere al libertatii creative. Trupele in cauza mentionau alegerea ca un “rau necesar” pentru promovarea ideilor punk.

Cu timpul DIY nu va mai conta foarte mult - punk-ul intra si el in mainstream, formatii ca Green Day sau Offspring vanzand milioane de discuri si fiind obisnuiti ai MTV-ului. Privit de multi ca superficial si lipsit de valoare, punk-ul merge de fapt pana in miezul problemelor importante, privindu-le cu obiectivitate, asa cum este si distrugerea vizibila si tot mai accentuata a mediului. Majoritatea punker-ilor sunt ecologisti, privind specia umana ca una fara o importanta deosebita, motiv pentru care distrugerea si dominarea celorlalte specii si distrugerea echilibrului biologic sunt nejustificate.
Muzica punk este caracterizata in principal prin simplitate si rapiditate. Cantata cu volumul la maxim, isi propune in primul rand sa exprime furia si nemultumirea (in formele incipiente ale anilor ’60, in New York, punk-ul era mult mai complex - accentul era pus pe poezie mai mult decat pe protest,
totul se schimba in varianta britanica a anilor ’70). Ritmul e de multe ori monoton, construindu-se in jurul bateriei si a basului in timp ce in cele mai multe inregistrari, fie calitatea proasta, fie tocmai rapiditatea fac versurile inteligibile. Totul e in opozitie cu muzica cu care publicul e obisnuit. Dincolo
de muzica, cultura punk are insa si numeroase alte forme de exprimare. “Moda” punk, de exemplu, a fost un bun instrument de exprimare a furiei si a refuzului de aliniere la norme. In puternic contrast cu outfit-urile impresionante ale marilor staruri rock’n’roll, hainele punker-ilor sugerau degradarea si respingerea. Copertile albumelor, prezentand imagini legate de conflicte militare, nedreptate sociala, probleme economice, isi propun sa socheze si sa trezeasca empatia in privitor.
Tricourile pe care sunt inscriptionate mesaje sunt si ele larg raspandite printre punkeri. Muzica violenta si abraziva este si ea un refuz de a canta pentru un public larg. Cei mai multi dintre membri comunitatii punk se implica direct in proteste si manifestari antisociale, incercand sa combata apatia si ignoranta. Cea mai raspandita metoda de protest este distrugerea bunurilor private, care are un efect puternic,
exprima frustrarea si nemultumirea fara a rani vreo persoana.
Cultura punk a fost intotdeauna originala si activa. Rigiditatea societatii in a o accepta a fost combatuta prin metoda DIY. De aceea calitatea multor discuri punk lasa de dorit, in timp ce multe coperti sunt in alb-negru ca urmare a multiplicarii lor la copiatoare. Cuvantul de ordine este pasiunea. Oricine isi procura o chitara poate canta punk-rock. Ca exemplu, se spune ca Sid Vicious, basistul celor de la Sex Pistols, nu stia sa cante la instrumentul lui. Punk-ul isi propunea sa ucida muzica rock. De fapt, s-a dovedit a fi un foarte util “kick in the ass”. 20 de ani mai tarziu un curent in esenta punk, grunge-ul reusea in schimb sa faca acest lucru in mare parte. Deja se pare ca tot ce se putea canta a fost facut. Punk-ul a devenit si el auto-suficient, banal si plicticos. Ceea ce urmeaza pastreaza doar ambalajul.
Nihilismul, huliganismul, ironia, umorul negru, absurd, contestarea tuturor valorilor universal acceptate au facut din punk-rock o miscare condamnata de multi. Ca raspuns, punkerii au continuat sa socheze, sa dezguste voit prin tinuta lor: camasi si blugi sfasiati, pictati cu marker-ul sau cu spray-urile, lame de ras si lanturi in loc de bijuterii, ace de siguranta ca piercing-uri, uneori chiar saci de gunoi pe post de rochie sau camasa. Fanii prezenti la concerte se manifestau de parca ar fi participat la o revolutie. Fanii si formatia se scuipau reciproc, sticle de bere erau aruncate spre scena, artistii faceau stage-diving in mijlocul unei multimi ce tocmai inventase pogo-ul (ce nu de putine ori se lasa cu incaierari generale), totul incheindu-se cu distrugerea instrumentelor, a echipamentului si a scenei (mosh-pit). Acest comportament distructiv si violent, ce i-a socat pe multi, nu este decat un mijloc de exprimare a frustrarii, atat personale cat si in ceea ce priveste societatea si imposibilitatea de a privi cu optimism un viitor ce nu le rezerva nimic.

Noul album Implant Pentru Refuz

Dupa sase ani de asteptare Implant Pentru Refuz revin cu cel mai complet si bine lucrat album de pana acum, cu o calitate compozitionala a pieselor cel putin la fel de buna ca pe “Oameni Fara Fete”. Odata cu“Monolith” trupa se pare ca a ajuns la deplina maturitate artistica, crescand si aducand ceva nou cu fiecare album: “Implant Pentru Refuz” (1996), “Permis Portsinucidere” (1997), “Culori” (1999) si “Oameni Fara Fete” (2001). Protestul a devenit mult mai cerebal, mai constructiv, versurile au evoluat, fiind curatate de pasajele de multe ori puerile pe care le intalneam pe albumele precedente. Playlistul e foarte bine ales, succesiunea pieselor e perfecta, iar interludiile dintre melodii in timpul carora sunt soptite cuvinte-cheie dau o forma si o idee albumului. Atmosfera e dominata de acelasi punk-hardcore in forta, cu un puternic mesaj social, dar pentru prima data apare si o alta latura, mai introvertita, mai experimentala.
Majoritatea pieselor erau cantate de ceva timp prin concerte, asa ca nu au fost o surpriza pentru fani decat prin forma lor. “Single-ul” (in industria muzicala romaneasca asta inseamna videoclip si posibilitatea de a downloada piesa de pe site-ul trupei, de obicei) prin care albumul a fost promovat albumul este “Sidef”, cea mai buna piesa, de care insa se leaga si singurul regret legat de “Monolith”. La fel cum facusera si Luna Amara anul trecut cu “Loc Lipsa”, si Implant au pus pe album o versiune mai proasta decat varianta din concerte. Este pacat, pentru ca peste cativa ani aceasta este varianta care se va pastra si ea este departe de a explora la maxim posibilitatile piesei. Trecand peste acest amanunt, “Sidef” este un adevarat “imn”, liric si instrumental: “Esti bine venit, aici ai sa mori...” poate fi un motto pentru muzica celor (mai nou) sapte timisoreni.
Albumul incepe in forta cu “X”. Chitara, basul si tobele se impletesc perfect, creand zgomotul necesar pentru a sustine tipetele lui Vita. Totul se dizolva intr-un refren melodic si melancolic, dupa care rifful de baza reincepe, continuand obsedant. “Nu, n-am sa cred in cuvinte, n-am sa cred inainte, vreau mai mult – vreau sa vad” - versurile se succed firesc, completand chitara. A doua piesa, “Solitor” vine cu un hardcore-punk inconfundabil si impecabil. “Atentie! Minciuna vine din orice directie!’ pare sa fie o concluzie a 11 ani de protest muzical, la fel ca si firescul “m-ai omorat de atatea ori, ce as putea sa iti doresc decat sa mori?”, iar vocile lui Vita si Bulbuc se completeaza reciproc perfect. Urmeaza punctual culminant al “Monolith”-ului, adica cele mai bune doua piese: “Messages To Gods” si “Sidef” (despre care am vorbit). “Messages To Gods” se construieste in jurul riffului introductiv, strofa pregatind explozia din refren. Partea acustica a melodiei este foarte bine gandita si lucrata, pregatind excelent finalul piesei, care combinand elemente mai vechi, caracteristice trupei, cu altele pe care le intalnim pentru prima data pe “Monolith”, este reprezentativa pentru formatie. “3,80” este o colaborare foarte interesanta cu Vlad de la CTC. Versurile sunt punctul forte, undeva intre furie si depresie, trista concluzie fiind “o viata intreaga traita la umbra frigiderului”. De remarcat este integrarea perfecta a elementelor hiphop in melodie, care nu duce lipsa de riffuri violente si urlete.
“Strike” pare sa nu iasa in evidenta prin nimic; este o melodie bine cantata dar fara nimic spectaculos. “Mental” este o piesa ce, de la introul acustic pana la finalul incarcat de melancolie, da senzatia de izolare, de interiorizare. “Revin in refugiul mental...” si privesc ceea ce se petrece in exterior fara a incerca sa inteleg. Senzatii, impresii absurde si neprelucrate la fel ca in memorabila “...In Interior”. “Rezistenta Continua” este pentru “Monolith” ceea ce a fost “IPR Gherila” pentru “Oameni Fara Fete”. Versurile lui Ochelari raman la fel de bine scrise si intepatoare, penduland intre ceea ce s-a facut pana acum si ceea ce trebuie facut in viitorul imediat. “Nu! N-am sa tac! Nu e nimeni de vina, rezistenta continua.” Rezistenta fata de inamicii care sunt peste tot dar pe care nu-i vede nimeni. In "Soare Deschis” vine cu o deosebita profunzime a versurilor si cu un sound care aduce aminte foarte mult de KoRn. (De altfel, la un concert de acum cativa ani din Club A, tin minte ca Vita a spus la un moment dat ca Jonathan Davis & co. sunt trupa lui favorita. Au si facut un cover KoRn atunci, dupa “Justin”).
”Apus” este cu siguranta cea mai intensa si cea mai surprinzatoare piesa de pe album. Este o colaborare cu Petrica (trompeta) si Cristina (voce) de la cealalta rupa a lui Vita, Blazzaj, care fara a fi fortata nu seamana cu nimic din ceea ce au facut Implant pana acum. Albumul ar fi trebuit sa se termine acum (“in locul unde cerul se ingroapa in pamant, acolo te astept, acolo sunt”), dar mai are o izbucnire de forta prin “Tribut”, care parca vrea sa ne readuca fortat si brutal la realitate.

Hip-Hop

Reprezinta atât un gen de muzică cât şi o mişcare culturală ce s-a dezvoltat în comunităţile urbane începând cu anii 1970. Crearea termenului hip hop este atribuită lui Keith Cowboy, un rapper ce cânta cu Grandmaster Flash & the Furious Five. Deşi Lovebug Starski, Keith Cowboy, şi DJ Hollywood foloseau termenul când acest gen de muzică era cunoscut ca disco rap, se crede că Keith Cowboy a creat acest termen în timp ce râdea de un prieten care se înrulase în armată, cântând cuvintele "hip/hop/hip/hop" într-un fel în care imita cadenţa ritmică a soldaţilor ce mărşăluiesc. Cowboy a dezvoltat cadenţa şi a înglobat-o în spectacolurile lui, apoi a fost copiată de alţi artişti; ca de exemplu partea de început a cântecului "Rapper's Delight" de către The Sugarhill Gang. Afrika Bambaataa este primul care a folosit termenul ca descriere a subculturii de care aparţine muzica hip hop, deşi se sugerează că acelaşi termen a fost şi ca o descriere negativă a noului gen de muzică. De când a apărut în New York în anii 1970, hip-hop-ul a ajuns să înglobeze un întreg stil de viaţă care încorporează diverse elemente de etnicitate, tehnologie, artă şi cultură urbană. Sunt patru elemente fundamentale în hip hop:

Dans Hip hop: Breakdance şi alte forme de dans stradal

Artă Hip hop: Artă de inspiraţie urbană, numită şi graffiti

Muzica Hip hop: DJing, beat-uri şi beatmaking, şi producţie hip hop

Hip hop-ul ca o cultură a fost definit şi mai mult în 1983, când fostul membru al bandei Black Spades, Afrika Bambaataa şi Soulsonic Force au lansat piesa "Planet Rock". În loc să vorbească peste beat-uri disco, Bambaataa, fiind avantajat de avansurile tehnologice ale sintetizatorului, a creat un sunet electronic inovativ. Mulţi descriu momentul întrării pe piaţă a acestei piese ca un alt moment important în istoria muzicii şi culturii hip hop. Media a început să se concentreze asupra unuia dintre cele mai mari impacte ce le-a avut hip hop-ul în loc să se lovească sau să se împuşte, unii dintre foştii membrii ai bandelor au început să se bată — în alt mod: prin breakdance, rapping, turntable mixing sau graffiti. Până în 1985, tineretul de pretutindeni dansa breakdance pe muzică de: Run DMC, LL Cool J, Fat Boys, Herbie Hancock, Soulsonic Force, Jazzy Jay, Dr. Jeckyll and Mr. Hyde, şi Stetsasonic. Hip hop-ul timpuriu a fost văzut ca un suplinitor al altercaţiilor dintre bande, battle-urile hip hop înlocuind violenţa fizică. Se crede că odată cu amploarea genului de rap comercial şi gangsta în anii 1990, esenţa non-violentă a hip hop-ului a dispărut, mulţi rapperi se lăudau cu droguri, arme, crime şi violenţă. În aceste timpuri, muzica hip hop a început să fie ascultată de un public mai larg. Mulţi artişti sunt acum catalogaţi ca hip hop alternativ/underground când încearcă să reflecte ce cred ei că sunt elementele originale ale culturii. Arişti/formaţii ca Talib Kweli, Mos Def, Dilated Peoples, Dead Prez, Blackalicious, şi Jurassic 5 pun baza pe priceperea verbală, unitate sau activism contrar mesajelor de violenţă, bogăţie materială şi misoginism.

Sursa: en.wikipedia.org

Grafittiul sau arta stradala

Istoria graffitiului incepe ca o miscare underground cu multe clisee americane in anii ’70-’80, in Brooklin si New York City. Tinerii grafferi care au initiat miscarea se considerau mai putin artisti si mai degraba niste razvratiti ai societatii. Ei faceau parte din diferite gasti de cartier care au gasit o forma vizual agresiva de a-si „marca teritoriul“. Ulterior, miscarea a luat o amploare considerabila si s-a raspindit in tarile occidentale, printre cele mai receptive situindu-se Germania. Mai tarziu, grafferii au inceput sa practice un fel de „turism graffiti“ prin toata Europa. In felul acesta, unii tineri de la noi au devenit fascinati de ceea ce faceau turistii la metrou si s-au apucat sa ii imite, prin anii 2000. Cei mai multi grafferi de la noi au inceput dintr-un fel de teribilism. Ei incercau sa delimiteze un anumit teritoriu, personalizindu-l cu prima si cea mai des intilnita forma de graffiti, tag-ul (semnatura) sau, nu in putine rinduri, erau plasticieni talentati, care faceau, in felul acesta, o forma de arta urbana angajata. Miscarea se inrudeste cu tot ce inseamna pop art. Unui necunoscator i-ar fi relativ greu sa isi dea seama care graffitiuri sint facute de tineri excentrici, nu neaparat extrem de talentati, dar cu un antrenament serios si un graffer cu o cultura artistica solida, eventual student sau absolvent la Facultatii de Arte Plastice. Cele mai elementare tipuri de graffiti sunt tag-urile. Ele au avut, la inceput, rolul de a face reclama grafferului, cele mai multe sint indescifrabile, in mod voit. Apoi, au aparut „bomb“-urile, adica diferite inscriptii simple, facute cu spray negru sau gri-argintiu. In timp, semnaturile au devenit tot mai sofisticate si literele complicate au inceput sa fie colorate variat sau insotite de desene.
Sursa: en.wikipedia.org

Despre skateboarding

Cuvantul de ordine este adrenalina...Inceputul skateboardingului este prin anii ’20-‘30 cand s-au creat primele placi de care erau prinse axe cu roti. Acestea erau asemanatoare trotinetelor (axele cu roti fiind aceleasi cu cele ale patinelor cu rotile, existând variante cu doua sau cu patru axe). Asa s-a practicat “mersul” cu skateboardul pâna prin anii 1950, când acest sport a atras atentia surferilor, care au decis sa-l promoveze. Primul

concurs de skateboarding a avut loc în anul 1963, în California. Desi cei mai multi pasionati foloseau strada pentru a practica acest sport, câtiva dintre ei au descoperit în scurt timp avantajele unei piscine fara apa. Piscina a devenit astfel tot mai populara. În timp, sportivii au încercat noi miscari în timpul sariturilor, ajungând chiar sa organizeze

concursuri si întreceri de acest gen. Un timp, acest sport a fost interzis, deoarece multi tineri se accidentau destul de grav. Anul 1984 a fost însa unul de relansare a skateboardingului, sariturile bucurându-se de tot mai mult succes, iar rampele de lansare au devenit tot mai populare. A fost turnat chiar si un film, tocmai pentru a creste popularitatea acestui sport si pentru a atrage profesionisti. Azi, acest sport este o metoda foarte buna de a te distra în mod activ.

Sursa: skateboard.ro