Grafittiul sau arta stradala

Istoria graffitiului incepe ca o miscare underground cu multe clisee americane in anii ’70-’80, in Brooklin si New York City. Tinerii grafferi care au initiat miscarea se considerau mai putin artisti si mai degraba niste razvratiti ai societatii. Ei faceau parte din diferite gasti de cartier care au gasit o forma vizual agresiva de a-si „marca teritoriul“. Ulterior, miscarea a luat o amploare considerabila si s-a raspindit in tarile occidentale, printre cele mai receptive situindu-se Germania. Mai tarziu, grafferii au inceput sa practice un fel de „turism graffiti“ prin toata Europa. In felul acesta, unii tineri de la noi au devenit fascinati de ceea ce faceau turistii la metrou si s-au apucat sa ii imite, prin anii 2000. Cei mai multi grafferi de la noi au inceput dintr-un fel de teribilism. Ei incercau sa delimiteze un anumit teritoriu, personalizindu-l cu prima si cea mai des intilnita forma de graffiti, tag-ul (semnatura) sau, nu in putine rinduri, erau plasticieni talentati, care faceau, in felul acesta, o forma de arta urbana angajata. Miscarea se inrudeste cu tot ce inseamna pop art. Unui necunoscator i-ar fi relativ greu sa isi dea seama care graffitiuri sint facute de tineri excentrici, nu neaparat extrem de talentati, dar cu un antrenament serios si un graffer cu o cultura artistica solida, eventual student sau absolvent la Facultatii de Arte Plastice. Cele mai elementare tipuri de graffiti sunt tag-urile. Ele au avut, la inceput, rolul de a face reclama grafferului, cele mai multe sint indescifrabile, in mod voit. Apoi, au aparut „bomb“-urile, adica diferite inscriptii simple, facute cu spray negru sau gri-argintiu. In timp, semnaturile au devenit tot mai sofisticate si literele complicate au inceput sa fie colorate variat sau insotite de desene.
Sursa: en.wikipedia.org