NOFX s-au format in 1983 in Berkeley, California. Line-up-ul trupei la acea vreme era: Fat Mike (voce / bas), Erik Sandin (tobe) si EricMelvin (chitara). In 1983 este inregistrat un demo autointitulat, produs de Don Bolles, bateristul vinde nici ocopie. Urmeaza EP-ul, “Maximum Rocknroll” in 1985 si LP-ul “So What If We’re On Mystic?” un an mai tarziu. Dupa inca un EP (“The P.R.M.C. Can Suck On This!”) urmeaza in 1988 albumul “Liberal Animation”, inregistrat cu Brett Gurewitz de la Bad Religion, dupa lansarea caruia Fat Mike va deveni vegetarian, cu toate ca albumul continea numeroase ironii la adresa vegetarianismului si drepturilor animalelor. In 1989 trupa semneaza cu Epitaph Records, casa de discuri a lui Brett Gurewitz. urmeaza inca doua albume: “S&M Airlines” in 1989 si “Ribbed” in 1990, plus o reeditare a albumului “Liberal Animation” in 1991. In acelasi an, dupa multe schimbari de componenta, se revine la formula initiala, fiind cooptat in plus si El Hefe la chitara si trompeta. De acum incepe practic ascensiunea trupei: “White Trash, Two Heebs And A Bean” contine celebra Stickin In My Eye. La aceasta piesa se va filma si un videoclip, cu toate ca NOFX au evitat pe cat posibil aceasta forma de a se promova. De altfel, ei au dat foarte putine interviuri si au refuzat, in repetate randuri, sa fie difuzati pe MTV sau VH1. In ciuda acestei atitudini fata de mass-media, o data cu lansarea albumului “Punk In Drublic” in 1994, NOFX incep sa aiba un real succes. Aceasta iesire din scena underground este favorizata si de lansarea in acelasi an a albumelor “Dookie” (Green Day) si “Smash” (Offspring), care au popularizat (poate excesiv) pop-punkul. Dupa un album mai slow, “Heavy Petting Zoo” in 1996,urmeaza freneticul “So Long And Thanks For All The Shoes”.In 1998 este lansat unul dintre cele mai interesante materiale ale trupei, EP-ul “The Decline”, urmat de “Pump Up The Valuum” in 2000. Odata cu “The War On Errorism”, lansat in 2003, trupa incepe campania impotriva presedintelui Bush, trecand totodata de la Epitaph lacasa de discuri a lui Fat Mike, Fat Wreck Chords (o casa dediscuri foarte importanata pentru punk-rock, printer trupele semnate numarandu-se Zero Down, Less Than Jake, No Use For A Name, Sick Of It All, Bad Astronaut, Descendents, Propagandhi sau Lagwagon). In continuare trupa inregistreaza numeroase EP-uri (inclusiv seria “ 7 Inch Of The Month), un album live (“I Heard They Suck Live”) iar in 2006 un nou album de studio, “Wolves In Wolves’ Clothing”. Materialul suna extrem de bine, NOFX par sa nu-si piarda deloc inspiratia, ramanand aceeasi trupa inventiva si surprinzatoare.

Scurt istoric al muzicii rock

Rock-ul este un gen muzical. Instrumentele de bază sunt chitara, bass-ul şi tobele, însă în multe subgenuri întâlnim şi clape (pian sau orgă). Îşi are rădăcinile în rock and roll-ul anilor '50. A apărut prima oară prin combinarea muzicii country cu blues. Ulterior s-au adăugat şi elemente de rhythm and blues. De la început au apărut subgenuri, însă odata cu anii '70 aceste subgenuri s-au înmulţit şi mai ales s-au diferenţiat foarte mult. Astfel au apărut: punk ul, heavy metal ul, alternative rock ul şi altele, care la rândul lor au dat naştere unor subgenuri.

Rock and roll

Primii artişti care au abordat stilul rock and roll (sau rock 'n' roll) au fost afro-americani (Chuck Berry, Little Richard, Fats Domino). Imediat a apărut şi un val de albi, care au fost acuzaţi că au "furat" un stil muzical al negrilor şi l-au făcut "alb" (Bill Haley, Buddy Holly, Elvis Presley, Jerry Lee Lewis, Johnny Cash). Spre sfârşitul anilor '50 la concerte publicul a devenit mixt.

British rock

Cântecele artiştilor ca Elvis Presley au ajuns peste ocean, unde, în Marea Britanie, un nou curent a luat naştere: rock-ul britanic (british rock). Inspirat de rock and roll-ul american, rock-ul britanic avea să revoluţioneze muzica, prin formaţii ca: The Beatles, The Who, The Yardbirds, The Animals, The Kinks sau The Rolling Stones. Tot în perioada asta apar şi garage rock-ul şi surf rock-ul (principalii reprezentanţi fiind The Beach Boys).

Folk rock

Urmează apoi, în SUA, un curent care va îmbina rock-ul, între timp perfecţionat de britanici, cu muzica folk. Produsul rezultat, numit folk rock, este reprezentat de Bob Dylan, The Byrds, Neil Young, Simon & Garfunkel, The Mamas & the Papas, Joni Mitchell şi The Band.

Psychedelic rock

Următorul curent important din istoria rock-ului este psychedelic rock-ul, inspirat de consumul de droguri, care devenise popular, între timp, printre rockeri. Ca reprezentanţi ar fi de amintit: Grateful Dead, Pink Floyd, The Doors, dar şi deja cunoscuţii The Beatles, The Kinks şi The Rolling Stones. Influenţa rock-ului atinge apogeul în anul 1969, când 500.000 de oameni iau parte la festivalul Woodstock.

Heavy metal

La mijlocul anilor '60, tot în Marea Britanie, apare hard rock-ul, din care se va desprinde mai târziu heavy metal-ul. Acesta s-a separat mai târziu de restul rock-ului, devenind o cultură individuală. Sunt de amintit: Led Zeppelin, Black Sabbath, Alice Cooper, Deep Purple, Van Halen, Iron Maiden, Judas Priest, AC/DC, Whitesnake, Scorpions. În anii '80 şi '90 va dezvolta multe subgenuri, cum ar fi: glam metal, power metal, speed metal, doom metal, gothic metal, symphonic metal, folk metal, black metal, death metal, thrash metal.

Punk

Punk rock-ul apare în aceeaşi perioadă, ca un curent împotriva comercializării rock-ului, mai ales prin progressive rock-ul care apăruse la sfârşitul anilor '60. Cele mai importante trupe ale primului val de punk sunt: Sex Pistols, Ramones şi The Clash. În Marea Britanie, punk-ul a devenit instrument de propagandă anarhistă. Şi astăzi punk-ul este asociat cu anarhismul.

New Wave

Următorul val important din rock este new wave-ul, care vine ca o variantă mai "prietenoasă" a punk-ului. Este reprezentat de formaţii ca The Police şi The Pretenders.

Alternative rock

În anii '80 apare termenul de "alternative rock" pentru a eticheta formaţiile care nu se încadrează în nici unul dintre genurile cunoscute de rock. Acest gen se va dezvolta mult în următoarele două decenii, când va da muzicii multe subgenuri, cum ar fi: britpop, gothic rock, grunge şi indie rock.

Anii '90 - apariţia genurilor hibride

Începând cu anii '90 diversele genuri de rock existente au fost combinate cu alte genuri muzicale, astfel făcându-şi apariţia multe genuri hibride.

Subgenuri: Acid punk, Acid rock, Acoustic rock, Alternative metal, Alternative rock, Anatolian rock, Arena rock, Artcore, Art rock, Avant-garde metal, Avant-rock, Avant-progressive rock, Baroque pop, Beat Bedroom Rock, Black metal, Blackened death metal, Blues-rock, Brazilian rock, British Invasion, Britpop, Bubblegum pop, Boogaloo, Canterbury sound , Cello rock, Celtic metal, Celtic rock, Chimp rock, ChristcoreChristian rock, Christian metal, Classic rock, Classic metal, Comedy rock, Country rock, Cowpunk, Cuddlecore, Dance-punk, Dance-rock, Dark metal, Deathcore, DeathgrindDeath metal, Death rock, Detroit rock, Doom metal, Electro rock, Emocore, Emo powerpop, Experimental rock, Fastcore Folkcore, Folk-rock, Folk metal, Forest metal, Funkcore ,Funk rock ,Funk metal, Gamecore ,Garage rock, German rock, Glam metal ,Glam rock ,Goregrind ,Gothic metal, Gothic rock ,Grindcore ,Groove metal,Group Sounds, Grunge ,Hatecore, Hard rock, Hardcore punk, Heartland rock ,Heavy metal ,Hip Hop ,Horror Punk, Indie rock ,Industrial rock, Industrial metal, Instrumental rock, Iranian rock ,Japanese rock, J-ska ,Jamrock,Janglepop,Kaizerrock,Kozmigroov,

Krautrock,Latinrock ,Lovers rock, Manila sound, Math metal ,Math Rock ,Metalcore ,

Mod rock ,Moshcore ,Mesh ,Nerdcore, Neo-classical metal, Neo-prog ,New wave, NewWave of British Heavy Metal, Noise ,Nu metal, Ostrock ,Piano rock, Pinoy rock ,

Pop rock ,Post punk, Post-hardcore, Post-grunge ,Post-metal ,Post-rock ,Power pop,

Power metal, Power violence, Progressive metal, Progressive rock ,Psychedelic rock ,

Psychobilly ,Punk rock ,Punkabilly ,Punta rock ,Queercore ,Rockabilly ,Rock en Español, Rock in Opposition, Rock Opera ,Rockoson ,Rocksteady, Raga rock ,Rapcore ,

Reggae rock, Sadcore, Samba-rock, Screamo, Shoegazing, Shock rock, Shred metal, Ska punk, Ska rock, Skate punk, Skate rock, Sleaze rock, Sludge metal, Soft rock, Southern rock, Space rock ,Speed metal, Speedrock ,Stoner metal, Stoner rock, Sunshine pop, Surf rock,Swamp rock, Symphonic metal , Symphonic rock, Synth rock, Thrash metal, Thrashcore, Trash rock, Trip rock, Twee pop, Viking metal, Wagnerian rock, Wizard rock Yacht rock, Zeuhl.

SURSA: ro.wikipedia.org

Istoria punk-ului

Totul curge de la sine. Este de ajuns sa privesti putin dezvoltarea acestui curent (care nu se aseamana cu absolut nimic altceva) ca sa-ti dai seama de importanta sa. De lucrurile la care se refera. Totusi, trebuie sa incep prin a mentiona cate ceva despre ideologia punk.
Independenta, individualism, contestarea oricarui tip de autoritate, anarhia propusa in locul unei politici auto-suficiente, libertate de gandire,refuzul de incadrare in cultura “de masa” - acestea sunt coordonatele filozofiei punk, poate prima care nu se fereste sa priveasca lumea asa cum e - corupta si nedreapta. O revolta pornita din mijlocul claselor defavorizate, a tinerilor plictisiti si care constientizeaza ca nu au viitor. Incepand din anii ’70 (poate chiar din anii ’60, in anii ’70 punk-ul intra mai degraba in atentia publicului) punk-ul a fost o miscare socanta a rebeliunii si nemultumirii. Versurile unor formatii ca Dead Kennedys, Bad Religion, Crass, evident Pistols, ajuta la raspandirea acestor idei, a nemultumirii fata
de institutiile care controleaza lumea, care sunt adoptate rapid de intreaga comunitate punk (care la inceput nu era atat de implicata social), unde sunt analizate si aflate in continua transformare pana in prezent. Unele formatii se multumesc doar sa constate, altele propun eventuale solutii in timp ce
majoritatea sunt constiente ca sistemul nu poate fi schimbat intr-un timp atat de scurt si atat de simplist, invocand anarhia ca unica alternativa. Intr-adevar, anarhia este conceptul cel mai adesea asociat punk-ului. Fie ca se implica sau nu in manifestari si incearca in mod activ sa schimbe societatea, totii adeptii punk-ului contesta autoritatea. Politie, biserica sau guvern toate sunt periculoase pentru conditia umana atat timp cat orice forma de autoritate duce la coruptie si abuz. Brutalitatea politistilor si discriminarea punker-ilor nu fac decat sa sustina aceasta idee si sa faca sa creasca frustrarea si furia in randul lor. Non-conformismul este o forma de a se incerca distrugerea planurile celor care se afla la carma uriasei manipulari care este societatea. Urme ale acestei manipulari pe care multi nu o sesizeaza sunt, de exemplu, conflictele militare sau religia care nu de putine ori duce la ucidere in numele unui Dumnezeu. Patriotismul si respectul fata de stat sunt de asemenea instrumente ale guvernului pentru a-i determina pe oameni sa-i urmeze chiar in razboaie sau in alte acte imorale. O alta valoare foarte importanta pentru punk-eri este fidelitatea fata de principiile pe care le sustin, refuzul de a renunta la ele in schimbul banilor si a bunastarii materiale. Aceasta atitudine (cunoscuta sub numele de DIY = Do It Yourself) este reflectata pe plan muzical de infiintarea de numeroase case de discuri independente pentru promovarea trupelor punk, care altfel ar fi fost nevoite sa isi adapteze compozitiile cerintelor marilor corporatii ale industriei muzicale (si aceasta nu era prea interesata de mesajul punker-ilor, preferand siropoasele balade pop-rock ale vremii). Punker-ii au incercat sa nu mai fie dependenti de influente din afara, creandu-si nu numai propriile label-uri, dar si propriile cluburi, organizandu-si singuri concertele si promovandu-se prin intermediul propriilor reviste distribuite gratuit (celebrele “fanzine”). Motto-ul era “Nu urati media, cuceriti-o”. Mass-media era de altfel privita ca o forma de control social iar TV-ul o pierdere de timp, o distragere de la adevaratele probleme ale lumii. Cu toata opozitia fata de “comercial” multe trupe punk au tradat in cele din urma valorile “indie” semnand cu mari case de discuri, fiind considerati tradatori si compromisi din punct de vedere al libertatii creative. Trupele in cauza mentionau alegerea ca un “rau necesar” pentru promovarea ideilor punk.

Cu timpul DIY nu va mai conta foarte mult - punk-ul intra si el in mainstream, formatii ca Green Day sau Offspring vanzand milioane de discuri si fiind obisnuiti ai MTV-ului. Privit de multi ca superficial si lipsit de valoare, punk-ul merge de fapt pana in miezul problemelor importante, privindu-le cu obiectivitate, asa cum este si distrugerea vizibila si tot mai accentuata a mediului. Majoritatea punker-ilor sunt ecologisti, privind specia umana ca una fara o importanta deosebita, motiv pentru care distrugerea si dominarea celorlalte specii si distrugerea echilibrului biologic sunt nejustificate.
Muzica punk este caracterizata in principal prin simplitate si rapiditate. Cantata cu volumul la maxim, isi propune in primul rand sa exprime furia si nemultumirea (in formele incipiente ale anilor ’60, in New York, punk-ul era mult mai complex - accentul era pus pe poezie mai mult decat pe protest,
totul se schimba in varianta britanica a anilor ’70). Ritmul e de multe ori monoton, construindu-se in jurul bateriei si a basului in timp ce in cele mai multe inregistrari, fie calitatea proasta, fie tocmai rapiditatea fac versurile inteligibile. Totul e in opozitie cu muzica cu care publicul e obisnuit. Dincolo
de muzica, cultura punk are insa si numeroase alte forme de exprimare. “Moda” punk, de exemplu, a fost un bun instrument de exprimare a furiei si a refuzului de aliniere la norme. In puternic contrast cu outfit-urile impresionante ale marilor staruri rock’n’roll, hainele punker-ilor sugerau degradarea si respingerea. Copertile albumelor, prezentand imagini legate de conflicte militare, nedreptate sociala, probleme economice, isi propun sa socheze si sa trezeasca empatia in privitor.
Tricourile pe care sunt inscriptionate mesaje sunt si ele larg raspandite printre punkeri. Muzica violenta si abraziva este si ea un refuz de a canta pentru un public larg. Cei mai multi dintre membri comunitatii punk se implica direct in proteste si manifestari antisociale, incercand sa combata apatia si ignoranta. Cea mai raspandita metoda de protest este distrugerea bunurilor private, care are un efect puternic,
exprima frustrarea si nemultumirea fara a rani vreo persoana.
Cultura punk a fost intotdeauna originala si activa. Rigiditatea societatii in a o accepta a fost combatuta prin metoda DIY. De aceea calitatea multor discuri punk lasa de dorit, in timp ce multe coperti sunt in alb-negru ca urmare a multiplicarii lor la copiatoare. Cuvantul de ordine este pasiunea. Oricine isi procura o chitara poate canta punk-rock. Ca exemplu, se spune ca Sid Vicious, basistul celor de la Sex Pistols, nu stia sa cante la instrumentul lui. Punk-ul isi propunea sa ucida muzica rock. De fapt, s-a dovedit a fi un foarte util “kick in the ass”. 20 de ani mai tarziu un curent in esenta punk, grunge-ul reusea in schimb sa faca acest lucru in mare parte. Deja se pare ca tot ce se putea canta a fost facut. Punk-ul a devenit si el auto-suficient, banal si plicticos. Ceea ce urmeaza pastreaza doar ambalajul.
Nihilismul, huliganismul, ironia, umorul negru, absurd, contestarea tuturor valorilor universal acceptate au facut din punk-rock o miscare condamnata de multi. Ca raspuns, punkerii au continuat sa socheze, sa dezguste voit prin tinuta lor: camasi si blugi sfasiati, pictati cu marker-ul sau cu spray-urile, lame de ras si lanturi in loc de bijuterii, ace de siguranta ca piercing-uri, uneori chiar saci de gunoi pe post de rochie sau camasa. Fanii prezenti la concerte se manifestau de parca ar fi participat la o revolutie. Fanii si formatia se scuipau reciproc, sticle de bere erau aruncate spre scena, artistii faceau stage-diving in mijlocul unei multimi ce tocmai inventase pogo-ul (ce nu de putine ori se lasa cu incaierari generale), totul incheindu-se cu distrugerea instrumentelor, a echipamentului si a scenei (mosh-pit). Acest comportament distructiv si violent, ce i-a socat pe multi, nu este decat un mijloc de exprimare a frustrarii, atat personale cat si in ceea ce priveste societatea si imposibilitatea de a privi cu optimism un viitor ce nu le rezerva nimic.

Noul album Implant Pentru Refuz

Dupa sase ani de asteptare Implant Pentru Refuz revin cu cel mai complet si bine lucrat album de pana acum, cu o calitate compozitionala a pieselor cel putin la fel de buna ca pe “Oameni Fara Fete”. Odata cu“Monolith” trupa se pare ca a ajuns la deplina maturitate artistica, crescand si aducand ceva nou cu fiecare album: “Implant Pentru Refuz” (1996), “Permis Portsinucidere” (1997), “Culori” (1999) si “Oameni Fara Fete” (2001). Protestul a devenit mult mai cerebal, mai constructiv, versurile au evoluat, fiind curatate de pasajele de multe ori puerile pe care le intalneam pe albumele precedente. Playlistul e foarte bine ales, succesiunea pieselor e perfecta, iar interludiile dintre melodii in timpul carora sunt soptite cuvinte-cheie dau o forma si o idee albumului. Atmosfera e dominata de acelasi punk-hardcore in forta, cu un puternic mesaj social, dar pentru prima data apare si o alta latura, mai introvertita, mai experimentala.
Majoritatea pieselor erau cantate de ceva timp prin concerte, asa ca nu au fost o surpriza pentru fani decat prin forma lor. “Single-ul” (in industria muzicala romaneasca asta inseamna videoclip si posibilitatea de a downloada piesa de pe site-ul trupei, de obicei) prin care albumul a fost promovat albumul este “Sidef”, cea mai buna piesa, de care insa se leaga si singurul regret legat de “Monolith”. La fel cum facusera si Luna Amara anul trecut cu “Loc Lipsa”, si Implant au pus pe album o versiune mai proasta decat varianta din concerte. Este pacat, pentru ca peste cativa ani aceasta este varianta care se va pastra si ea este departe de a explora la maxim posibilitatile piesei. Trecand peste acest amanunt, “Sidef” este un adevarat “imn”, liric si instrumental: “Esti bine venit, aici ai sa mori...” poate fi un motto pentru muzica celor (mai nou) sapte timisoreni.
Albumul incepe in forta cu “X”. Chitara, basul si tobele se impletesc perfect, creand zgomotul necesar pentru a sustine tipetele lui Vita. Totul se dizolva intr-un refren melodic si melancolic, dupa care rifful de baza reincepe, continuand obsedant. “Nu, n-am sa cred in cuvinte, n-am sa cred inainte, vreau mai mult – vreau sa vad” - versurile se succed firesc, completand chitara. A doua piesa, “Solitor” vine cu un hardcore-punk inconfundabil si impecabil. “Atentie! Minciuna vine din orice directie!’ pare sa fie o concluzie a 11 ani de protest muzical, la fel ca si firescul “m-ai omorat de atatea ori, ce as putea sa iti doresc decat sa mori?”, iar vocile lui Vita si Bulbuc se completeaza reciproc perfect. Urmeaza punctual culminant al “Monolith”-ului, adica cele mai bune doua piese: “Messages To Gods” si “Sidef” (despre care am vorbit). “Messages To Gods” se construieste in jurul riffului introductiv, strofa pregatind explozia din refren. Partea acustica a melodiei este foarte bine gandita si lucrata, pregatind excelent finalul piesei, care combinand elemente mai vechi, caracteristice trupei, cu altele pe care le intalnim pentru prima data pe “Monolith”, este reprezentativa pentru formatie. “3,80” este o colaborare foarte interesanta cu Vlad de la CTC. Versurile sunt punctul forte, undeva intre furie si depresie, trista concluzie fiind “o viata intreaga traita la umbra frigiderului”. De remarcat este integrarea perfecta a elementelor hiphop in melodie, care nu duce lipsa de riffuri violente si urlete.
“Strike” pare sa nu iasa in evidenta prin nimic; este o melodie bine cantata dar fara nimic spectaculos. “Mental” este o piesa ce, de la introul acustic pana la finalul incarcat de melancolie, da senzatia de izolare, de interiorizare. “Revin in refugiul mental...” si privesc ceea ce se petrece in exterior fara a incerca sa inteleg. Senzatii, impresii absurde si neprelucrate la fel ca in memorabila “...In Interior”. “Rezistenta Continua” este pentru “Monolith” ceea ce a fost “IPR Gherila” pentru “Oameni Fara Fete”. Versurile lui Ochelari raman la fel de bine scrise si intepatoare, penduland intre ceea ce s-a facut pana acum si ceea ce trebuie facut in viitorul imediat. “Nu! N-am sa tac! Nu e nimeni de vina, rezistenta continua.” Rezistenta fata de inamicii care sunt peste tot dar pe care nu-i vede nimeni. In "Soare Deschis” vine cu o deosebita profunzime a versurilor si cu un sound care aduce aminte foarte mult de KoRn. (De altfel, la un concert de acum cativa ani din Club A, tin minte ca Vita a spus la un moment dat ca Jonathan Davis & co. sunt trupa lui favorita. Au si facut un cover KoRn atunci, dupa “Justin”).
”Apus” este cu siguranta cea mai intensa si cea mai surprinzatoare piesa de pe album. Este o colaborare cu Petrica (trompeta) si Cristina (voce) de la cealalta rupa a lui Vita, Blazzaj, care fara a fi fortata nu seamana cu nimic din ceea ce au facut Implant pana acum. Albumul ar fi trebuit sa se termine acum (“in locul unde cerul se ingroapa in pamant, acolo te astept, acolo sunt”), dar mai are o izbucnire de forta prin “Tribut”, care parca vrea sa ne readuca fortat si brutal la realitate.

Hip-Hop

Reprezinta atât un gen de muzică cât şi o mişcare culturală ce s-a dezvoltat în comunităţile urbane începând cu anii 1970. Crearea termenului hip hop este atribuită lui Keith Cowboy, un rapper ce cânta cu Grandmaster Flash & the Furious Five. Deşi Lovebug Starski, Keith Cowboy, şi DJ Hollywood foloseau termenul când acest gen de muzică era cunoscut ca disco rap, se crede că Keith Cowboy a creat acest termen în timp ce râdea de un prieten care se înrulase în armată, cântând cuvintele "hip/hop/hip/hop" într-un fel în care imita cadenţa ritmică a soldaţilor ce mărşăluiesc. Cowboy a dezvoltat cadenţa şi a înglobat-o în spectacolurile lui, apoi a fost copiată de alţi artişti; ca de exemplu partea de început a cântecului "Rapper's Delight" de către The Sugarhill Gang. Afrika Bambaataa este primul care a folosit termenul ca descriere a subculturii de care aparţine muzica hip hop, deşi se sugerează că acelaşi termen a fost şi ca o descriere negativă a noului gen de muzică. De când a apărut în New York în anii 1970, hip-hop-ul a ajuns să înglobeze un întreg stil de viaţă care încorporează diverse elemente de etnicitate, tehnologie, artă şi cultură urbană. Sunt patru elemente fundamentale în hip hop:

Dans Hip hop: Breakdance şi alte forme de dans stradal

Artă Hip hop: Artă de inspiraţie urbană, numită şi graffiti

Muzica Hip hop: DJing, beat-uri şi beatmaking, şi producţie hip hop

Hip hop-ul ca o cultură a fost definit şi mai mult în 1983, când fostul membru al bandei Black Spades, Afrika Bambaataa şi Soulsonic Force au lansat piesa "Planet Rock". În loc să vorbească peste beat-uri disco, Bambaataa, fiind avantajat de avansurile tehnologice ale sintetizatorului, a creat un sunet electronic inovativ. Mulţi descriu momentul întrării pe piaţă a acestei piese ca un alt moment important în istoria muzicii şi culturii hip hop. Media a început să se concentreze asupra unuia dintre cele mai mari impacte ce le-a avut hip hop-ul în loc să se lovească sau să se împuşte, unii dintre foştii membrii ai bandelor au început să se bată — în alt mod: prin breakdance, rapping, turntable mixing sau graffiti. Până în 1985, tineretul de pretutindeni dansa breakdance pe muzică de: Run DMC, LL Cool J, Fat Boys, Herbie Hancock, Soulsonic Force, Jazzy Jay, Dr. Jeckyll and Mr. Hyde, şi Stetsasonic. Hip hop-ul timpuriu a fost văzut ca un suplinitor al altercaţiilor dintre bande, battle-urile hip hop înlocuind violenţa fizică. Se crede că odată cu amploarea genului de rap comercial şi gangsta în anii 1990, esenţa non-violentă a hip hop-ului a dispărut, mulţi rapperi se lăudau cu droguri, arme, crime şi violenţă. În aceste timpuri, muzica hip hop a început să fie ascultată de un public mai larg. Mulţi artişti sunt acum catalogaţi ca hip hop alternativ/underground când încearcă să reflecte ce cred ei că sunt elementele originale ale culturii. Arişti/formaţii ca Talib Kweli, Mos Def, Dilated Peoples, Dead Prez, Blackalicious, şi Jurassic 5 pun baza pe priceperea verbală, unitate sau activism contrar mesajelor de violenţă, bogăţie materială şi misoginism.

Sursa: en.wikipedia.org

Grafittiul sau arta stradala

Istoria graffitiului incepe ca o miscare underground cu multe clisee americane in anii ’70-’80, in Brooklin si New York City. Tinerii grafferi care au initiat miscarea se considerau mai putin artisti si mai degraba niste razvratiti ai societatii. Ei faceau parte din diferite gasti de cartier care au gasit o forma vizual agresiva de a-si „marca teritoriul“. Ulterior, miscarea a luat o amploare considerabila si s-a raspindit in tarile occidentale, printre cele mai receptive situindu-se Germania. Mai tarziu, grafferii au inceput sa practice un fel de „turism graffiti“ prin toata Europa. In felul acesta, unii tineri de la noi au devenit fascinati de ceea ce faceau turistii la metrou si s-au apucat sa ii imite, prin anii 2000. Cei mai multi grafferi de la noi au inceput dintr-un fel de teribilism. Ei incercau sa delimiteze un anumit teritoriu, personalizindu-l cu prima si cea mai des intilnita forma de graffiti, tag-ul (semnatura) sau, nu in putine rinduri, erau plasticieni talentati, care faceau, in felul acesta, o forma de arta urbana angajata. Miscarea se inrudeste cu tot ce inseamna pop art. Unui necunoscator i-ar fi relativ greu sa isi dea seama care graffitiuri sint facute de tineri excentrici, nu neaparat extrem de talentati, dar cu un antrenament serios si un graffer cu o cultura artistica solida, eventual student sau absolvent la Facultatii de Arte Plastice. Cele mai elementare tipuri de graffiti sunt tag-urile. Ele au avut, la inceput, rolul de a face reclama grafferului, cele mai multe sint indescifrabile, in mod voit. Apoi, au aparut „bomb“-urile, adica diferite inscriptii simple, facute cu spray negru sau gri-argintiu. In timp, semnaturile au devenit tot mai sofisticate si literele complicate au inceput sa fie colorate variat sau insotite de desene.
Sursa: en.wikipedia.org

Despre skateboarding

Cuvantul de ordine este adrenalina...Inceputul skateboardingului este prin anii ’20-‘30 cand s-au creat primele placi de care erau prinse axe cu roti. Acestea erau asemanatoare trotinetelor (axele cu roti fiind aceleasi cu cele ale patinelor cu rotile, existând variante cu doua sau cu patru axe). Asa s-a practicat “mersul” cu skateboardul pâna prin anii 1950, când acest sport a atras atentia surferilor, care au decis sa-l promoveze. Primul

concurs de skateboarding a avut loc în anul 1963, în California. Desi cei mai multi pasionati foloseau strada pentru a practica acest sport, câtiva dintre ei au descoperit în scurt timp avantajele unei piscine fara apa. Piscina a devenit astfel tot mai populara. În timp, sportivii au încercat noi miscari în timpul sariturilor, ajungând chiar sa organizeze

concursuri si întreceri de acest gen. Un timp, acest sport a fost interzis, deoarece multi tineri se accidentau destul de grav. Anul 1984 a fost însa unul de relansare a skateboardingului, sariturile bucurându-se de tot mai mult succes, iar rampele de lansare au devenit tot mai populare. A fost turnat chiar si un film, tocmai pentru a creste popularitatea acestui sport si pentru a atrage profesionisti. Azi, acest sport este o metoda foarte buna de a te distra în mod activ.

Sursa: skateboard.ro

Helium

Helium este una dintre formatiile in care a fost implicata Mary Timony, unul dintre personajele foarte active din scena rock-ului alternativ. La fel ca si Jack Off Jill, Helium nu a iesit niciodata in intregime din anonimat, fiind in schimb citata de multi dintre artistii de la ora actuala ca influenta (de exemplu Chino Moreno, de la Deftones). O combinatie foarte interesanta de chitare distorsionate, ritmuri punk-rock, idei feministe (din nou Riot Grrrls) si elemente melodice, mai soft, totul purtand amprenta inconfundabila a lui Mary Timony.

***Mary Timony s-a nascut in 1970 in Washington DC. Locul unde se apropie prima data de muzica este Duke Ellington School Of The Arts, unde face parte dintr-o trupa de jazz si invata sa cante la vioara. La inceputul anilor ’90 isi formeaza prima trupa, Autoclave, unde este solista si chitarista. Autoclave abordau un punk-rock destul de abraziv, concentrandu-se pe promovarea ideilor feministe - se vor observa influente din aceasta perioada pe primele discuri Helium. Se muta ulterior in Boston, unde isi continua si termina studiile la Boston University, specializandu-se pe literatura engleza. In aceasta perioada infiinteaza si Helium cu care va inregistra intre 1993-1997 trei albume si doua EP-uri. Dupa despartire, urmeaza o cariera solo, iar in 2005 inregistreaza un album alaturi de bateristul Devin Ocampo. In acelasi an apare pe doua piese de pe albumul debut al celor de la Team Sleep (proiect al lui Chino de la Deftones, despre care v-am spus ca e un mare fan al lui Mary) - Tomb Of Ligeia si King Diamond. Muzica pe care o creaza Mary Timony este extrem de variata, pastrand totusi o atmosfera dark in care sunt integrate de multe ori elemente specifice muzicii medievale. O alta marca a sound-ului este folosirea unor acordaje diferite de chitara, cel mai des DADGAE (in mod normal o chitara este acordata EBGDAE).

***DISCOGRAFIE:

- solo - “ExHex” (2005), Lookout! Records, alaturi de Devin Ocampo

- “The Golden Dove” (2002), Matador Records

- “Mountains” (2000), Matador Records

- cu The Spells - “The Age Of Backwards EP” (1999), International Pop Underground

- cu Mind Science Of The Mind - “Mind Science Of The Mind” (1996), Epic Records

- cu Autoclave - “Autoclave” (2002), Dischord Records, compilatie de single-uri 10” si 7” aparute initial in 1991

- si in fine, cu Helium - “The Magic City” (1997), Matador Records

- “No Guitars EP” (1996), Matador Records

- “Superball+ EP” (1995), Matador Records

- “The Dirt Of Luck” (1995), Matador Records

- “Pirate Prude” (1994), tot la Matador Records

***Helium s-au infiintat in 1992, avandu-i in componenta alaturi de Mary Timony (voce, chitara) pe basistul Brian Dunton si bateristul Shawn King Devlin. Scot o serie de single-uri 7”, cum ar fi “The American Jean” (1993) sau “Hole In The Ground” (in acelasi an). Semneaza cu label-ul Matador Records si pe 5 aprilie 1994 scot primul album, “Pirate Prude”, continand 6 piese si un hidden track: 1.Baby Vampire Made Me; 2.Wanna Be A Vampire Too, Baby; 3.XXX; 4.000; 5.I’ll Get You, I Mean It; 6.Love $$$; 7.[Untitled Hidden Song]. Materialul este unul destul de greu de ascultat, inaccesibil pentru multi, reprezentand totodata o buna introducere in muzica lui Mary Timony prin combinatia de feminism radical, punk-rock si pop. Atitudinea voit imatura, tipic adolescentina, contrastul intre exploziile sonore si timbrul vocal, versurile violente fac “Pirate Prude” destul de greu de inteles, fara a-i scadea din valoare.Mary Timony descrie de altfel
muzica Helium din aceasta perioada ca “scary monster cartoon music”.
Urmatorul album aduce oarecare modificari in sound-ul Helium, la fel ca si
modificari de componenta - Ash Bowie (de la Polvo) il inlocuieste pe Brian
Dunton la bas si va ocupa un rol foarte important in compunerea pieselor de
acum inainte. Chiar pe urmatorul disc va colabora cu Mary pentru scrierea
pieselor Baby’s Going Underground si Comet#9, iar urmatoarele albume si
EP-uri il vor avea de asemenea la baza alaturi de Mary. Vor avea si un proiect
separat, “Led Byrd”, care nu va scoate insa niciodata un material oficial. O
compozitie proprie a lui Ash, instrumentala Medieval People,va fi inclusa pe
“The Magic City” - dar despre acesta mai tarziu. La nici un an dupa “Pirate
Prude”, pe 1 aprilie 1995, apare primul album“first-length” Helium intitulat
“The Dirt Of Luck”. Albumul dezvolta exprimarea ideilor feministe ale lui
Mary, fiind insa mult mai variat stilistic. Chitarele dure se combina cu partile
de keyboard si cu vocea schimbatoare si naturala a solistei, totul avand la baza
linii simple si usor de inteles la bas. Cu toate ca este un album care se
focalizeaza pe aceleasi idei ca si precedentul disc, sound-ul este mult mai
experimental, ingaduitor si totodata accesibil iar stilul de interpretare a lui
Mary Timony este mult mai bine conturat si exploreaza mai multe zone decat la debutul trupei. De fapt, “The Dirt Of Luck” suna ca un “Pirate Prude” imbunatatit, facut mai accesibil si cu mai putina furie in el. Cele 12 piese de pe album sunt: 1.Pat’s Trick (piesa ce va fi scoasa si pe un disc-single);2.Trixie’s Star; 3.Silver Angel; 4.Baby’s Going Underground; 5.Medusa; 6.Comet#9; 7.Skeleton; 8.Superball; 9.All The X’s Have Wings; 10.Oh, The Wind And Rain; 11.Honeycomb; 12.Flower Of The Apocalypse. Dupa lansarea in acelasi an (1995) a unui EP,“Superball”, o alta schimbare de gen este anuntata de urmatorul EP. Lansat in 1996, “No Guitars”- care paradoxal este dominat de o chitara foarte densa -si produs de Mitch Easter (care mai colaborase si cu Pavement si R.E.M., doua trupe-cult ale alternative-rock- ului) este plin de disonante si contradictii, oferind o mostra din ceea ce avea sa fie “The Magic City”, ultimul album Helium si cel mai bun. Prin acest ultim disc, Helium da de inteles ca a atins maturitatea stilistica dar si ca s-a hotarat sa sune mai accesibil si oarecum comod pentru un segment mai larg al publicului. Lansat pe data de 9 septembrie 1997 la acelasi label Matador Records si produs tot de Mitch Easter, contine piesele: 1.Vibrations, 2.Leon’s Space Song, 3.Ocean Of Wine,
4.Aging Astronauts, 5.Medieval people, 6.Lady Of The Fire, 7.Lullaby Of The Moths,
8.Revolution Of Hearts, Parts 1&2, 9.Ancient Crime, 10.Cosmic Rays, 11.Devil’s
Tear, 12.Clementine, 13.Blue Rain Soda, 14.Walk Away. Art-work-ul este realizat de Mary si Ash, cei care, cum spuneam, de la cooptarea celui de-al doilea in formatie, vor fi in mare parte responsabili pentru tot ce tine de trupa. Si pe acest disc majoritatea pieselor sunt compuse de amandoi, poate unul dintre motivele pentru care suna mult mai diferit de ceea ce insemna Helium in primii ani (“Pirate Prude”, de exemplu, nu-si gaseste nici un fel de continuitate in noile piese). Si din punct de vedere al versurilor, “Magic City” este independent intre discurile Helium. Partile lirice contin multe elemente supranaturale, fantastice (asa cum ne anunta si titlul, dar si coperta), referindu-se la Spatiu, la locuri ce sunt departe de lumea obisnuita. De altfel, Mary spune ca ele nu sunt inspirate din carti sau filme, si nici nu vin de undeva din subconstient, ci pur si simplu se potrivesc cu muzica, aceasta fiind pana la urma pe primul plan. Referindu-se la sound-ul evident mai accesibil Mary considera ca din punct de vedere al ideilor si a ceea ce se doreste de la piese, Helium a fost intotdeauna la fel, sound-ul dificil si tempo-ul incet de la inceputuri fiind datorat mai degraba felului de a canta la instrumente de atunci al membrilor. Si, in mod normal, odata cu perfectionarea si experienta, sound-ul a devenit mai “atractiv”, cu toate ca in esenta piesele nu ar fi diferite. Putem chiar sesiza pe “Magic City” ceva din vibe-ul muzicii anilor ’80, a new-wave-ului si synth-pop-ului (Gary Numan este printre preferatii trupei). Cat despre schimbarea brusca de la EP-ul “No Guitars”, unul electric si cu multe distorsiuni, la noul disc, care are multe parti acustice, Mary o descrie ca fiind unul dintre scopurile trupei pentru album. “Am vrut pur si simplu sa obtinem parti acustice si sunete mai bune. De aceea ne-am concentrat asupra unor instrumente
care in mod normal nu primesc prea multa atentie, cum ar fi tobele. Ne-am propus sa nu mai folosim distorsiunile atat de mult, si asta am facut”. In privinta song-writing-ului, albumul nu difera prea mult de “No Guitars” sau “The Dirt Of Luck”, Ash si Timony au petrecut mult timp impreuna in studio si la instrumente,
fiecare propunand cate ceva si adunand in final totul la un loc. “Pirate Prude”, in schimb, a fost cu totul diferit, fara un motiv anume; totul a venit de la sine. “Oricum nu-l ascult niciodata, ar fi cu adevarat ciudat...” spune Mary. Una peste alta, “The Magic City” e un album foarte interesant. Va va pune la incercare mintea (poate nu la fel de mult ca “Pirate Prude”, dar oricum). Era la vremea respectiva un mare pas inainte pentru Helium, si este la ora actual apreciat ca unul dintre cele mai bune albume al unei trupe indie-rock din anii ’90. Cu toate ca “indie-rock” este un termen prea vag pentru a descrie “Magic City”, care recicleaza parti din lo-fi, progressive-rock-ul anilor ’70 sau new-wave-ul dominat de sintetizatoare al anilor ’80, acoperind o mare arie de sunete. Abilitatea absolut remarcabila a lui Mary de a scrie versuri introspective, multitudinea de instrumente folosite (sitar, key-board, harpa...), excesele vocal-instrumentale, contribuie la atmosfera fantastica a discului, pe care cel mai bine il descrie chiar ea: “magical stuff...”
Dupa un 1998 fara evenimente (doar concerte de promovare) trupa se desparte in 1999. Piese ca “Hole In The Ground”, “XXX”, “Pat’s Trick” sau “Superball” sunt de ajuns pentru a considera Helium printre cele mai bune formatii indie ale anilor ’90. Mary Timony continua sa scoata albume solo si sa colaboreze cu multe formatii si artisti, in timp ce Helium ramane o constanta sursa de inspiratie pentru multe din trupele ce fac parte din noua scena (emo, nu-metal, indie...).

Fantômas

Daca este sa vorbim de avangarda pe plan muzical,

fara indoiala ca Mike Patton este unul dintre cei mai

valorosi, ingeniosi si originali muzicieni de gen.

Fantômas s-au format la sfarsitul anului 1998, la putin timp dupa despartirea celor de la Faith No More. Mike Patton (voce), Buzz Osborne (chitara), Trevor Dunn (bas) si Dave Lombardo (baterie) si-au numit trupa dupa un bandit dintr-o serie de romane politiste foarte populare in Franta inainte de primul razboi mondial. Toti aveau experienta, facand parte din trupe importante : Patton – Faith No More, Mr. Bungle (*o alta formatie exponentiala a muzicii de avangarda), Osborne – The Melvins (*trupa din Seattle ce a generat un adevarat cult, constituind baza a mai tot ce inseamna alternative in anii ’90), Dunn – Mr. Bungle si Lombardo – Slayer. Avandu-si radacinile in heavy-metal si in alternative, muzica celor de la Fantômas atinge multe genuri si poarta amprenta inconfundabila a lui Patton, ale carui aptitudini vocale sunt uimitoare. Foarte rar piesele Fantômas contin versuri, de cele mai multe ori Patton prefera propriul stil bizar de a canta si tipa. Datorita combinatiei de sunete si concepte care de care mai ciudate, atitudinii si umorului excentric, Fantômas au fost catalogati chiar drept dada-metal , fiind intr-un puternic contrast cu rock-ul alternativ din ce in ce mai predictibil si lipsit de vlaga de la sfarsitul anilor ’90 si de dupa 2000 (de fapt sunt intr-un puternic contrast cu tot ceea ce era numit MUZICA pana in 1999...).

Albumul de debut, “Fantômas”, apare pe 26 aprilie 1999 la label-ul lui Patton, Ipecac Recordings, durand 42:46. Uneori albumul este in mod gresit numit “Amenaza Al Mundo”, datorita mesajului de pe coperta, cu toate ca in mod oficial LP-ul este auto-intitulat. “Fantômas” are ca sursa de inspiratie benzile desenate Science-Fiction, fiecare piesa fiind simplu numita “Page1”, “Page 2”, pana la “Page 30”. Toate piesele sunt dominate de sunetele bizare ale lui Patton (care devin mai diversificate parca decat la Mr. Bungle) si de riff-urile violente ale lui King Buzzo.

Cel de-al doilea album va pastra linia impusa de “Fantômas” doar intr-o mica masura. Din punct de vedere instrumental reperele raman aceleasi insa majoritatea melodiilor au versuri, din moment ce toate sunt cover-uri. Intitulat “Director’s Cut” (se continua ideea realizarii unor albume conceptuale), noul disc e lansat pe 9 iulie 2001 si toata lumea este de acord ca reprezinta o evolutie in muzica trupei. Cele 16 piese, care dureaza in total 39:02, sunt reinterpretari ale unor melodii de pe soundtrack-urile unor filme celebre:1. The Godfather (Nino Rota), 2. Der Golem (Karl Ernst Sasse), 3. Experiment In Terror (Henry Mancini), 4. One Step Beyond (Harry Lubin), 5. Night Of The Hunter (remix) (Walter Schumann), 6. Cape Fear (Bernard Herrmann), 7. Rosemary’s Baby (Christopher Komeda), 8. The Devil Rides Out (remix) (James Bernard, 9. Spider Baby (Ronald Stein), 10. The Omen (Ave Satani) (Jerry Goldsmith), 11. Henry: Portrait Of A Serial Killer (Robert Mc Naughton), 12. Vendetta (John Berry), 13. Untitled, 14. Investigation Of A Citizen Above Suspicion (Ennio Morricone), 15. Twin Peaks: Fire Walk With Me (Angelo Badalamenti), 16. Charade (Henry Mancini).

Fantômas revin cu un nou album de studio tocmai in 2004, mai exact pe 27 ianuarie 2004, cand apare “Delirium Cordia”, un album si mai ciudat decat primele realizari. Astfel, “Delirium Cordia” (fonturile folosite pentru toate cuvintele scrise pe album folosesc “v” in loc de “u”) contine o singura piesa, ce dureaza 1:14:17 (!), intitulata “Surgical Sound Specimens From The Museum Of Skin” si care pleaca de la ideea unei operatii fara anestezie. Albumul a primit critici extrem de favorabile; fiind numit “o piesa epica noise-rock de 74 de minute”.

Pana in prezent ultimul album Fantômas, “Suspended Animation” este lansat un an mai tarziu continuand seria de teme si concepte revolutionare. De aceasta data materialul se axeaza pe muzica din desene animate, fiind totodata un “omagiu” adus lunii aprilie – fiecare piesa poarta numele unei zile din luna aprilie 2005 (de la 04/01/05 Friday pana la 04/30/05 Saturday).

Patton a explicat: “ cine mai stie ca luna aprilie e numita “luna nationala a umorului”, ca 14 aprilie este “That Sucks Day” sau ca pe 24 incepe Saptamana Nationala de Karaoke? Lasati pe seama mintilor creative din spatele Fantômas sa va reaminteasca toate sarbatorile lunii aprilie. “ Este interesant ca materialul fusese inregistrat inca din primavara anului 2003, in timpul sesiunilor pentru “Delirium Cordia”, si de aceea este considerat o completare la albumul lansat in 2004; un comentariu de pe site-ul Ipecac spunand ca “inregistrat in timpul acelorasi sesiuni cu chirurgical de precisul “Delirium Cordia”, “Suspended Animation” este yang-ul pentru ying-ul lui “Delirium Cordia”. Initial programat pentru 14 iunie 2005, albumul a fost lansat intr-o editie limitata si pe 5 aprilie (fiind totusi dedicat acestei luni). Aceasta editie limitata continea si un booklet/calendar de 30 de pagini, ilustrat de Yoshimoto Nara, pe a carui prima pagina scria “Acest calendar apartine lui ______(numele tau)”. La fel ca si la celelalte albume Fantômas, art-work-ul este important in completarea si ilustrarea muzicii; Yoshimoto Nara, creatorul de desene animate care a realizat art-work-ul, este considerat “autorul unora dintre cele mai intepatoare produse japoneze de export in lumea contemporana a artei, copii si catelusi cu expresii de adulti, atitudini de oameni majori si vocabular cam picant”.

Cateva albume underground

CRYSTALIUM (FRA) - "Doxa O'Revelation" CD'07 (AURA MYSTIQUE)

Metal modern, cu voce agresiva si chitari continue. Bateria bate mai degraba in stil Death Metal, pasajele atmosferice au parte de o oarecare linie melodica, chitarele alterneaza intre riff-uri distrugatoare si melodicitate Black,dar vocea este una comuna...

BLACK DEMENTIA (FRA/DEN) - "Dictum Of Negation" CD'07 (AURA MYSTIQUE)

Este un album comun de Black Metal, cu radacini si in Death Metal, ce se bazeaza pe rapiditate si agresivitate, cu ceva tehnicitate. Nu suna deloc rau, se vede ca acesti muzicieni au ceva experienta in manuirea instrumentelor.

SJENOVIK (US) - "Circle 1" MCD'07 (RUSTY AXE)

Realizat de doi americani, ce amesteca intr-un mod ocult Death, Black Metal cu soundscapes Ambient si elemente Industrial. Sunt doar trei piese, in care doua normale ca lungime, unde se aud riff-uri metalice extreme, voci agresive, diverse efecte obtinute din synth si keyboards incalcite. Ultima piesa are nu mai putin de 20 de minute,

pe langa un vuiet continuu auzindu-se tot felul de umbre Dark, soapte, rostiri, intonatii. Avand la baza texte filosofice, oculte, filtrate prin cultura slava, Shane si Brady

ne prezinta un proiect sinistru, foarte intunecat, ce ar putea sa ne impresioneze in viitorul apropiat.

NEX (SWE) - "Zero" CD'07 (NEXT HORIZON)

Cei trei muzicieni ne arata ca Doom Metal-ul inca traieste; patrunzator prin pasajele

lente, dar apasatoare, cu schimbari atipice de ritm, treceri multiple, plansete de chitare, baterie ce nu respecta nici o periodicitate si voci nu neaparat agresive, dar suparate.

HEXPEROS (ITA) - "The Garden Of The Hesperides" CD'07 (EQUILIBRIUM)

Alessandra Santovito, cunoscuta din GOTHICA si-a format un nou proiect, alaturi de Francesco Forgione, cunoscut din colaborari pe linie de jazz. Auzim tot felul de instrumente exotice, percutii diverse, flaut, vioara, violoncel, harpa dar si chitare, double bass sau keyboards. De la ATARAXIA sau ARCANA si pana la OPHELIAS'S DREAM sau DEAD CAND DANCE, HEXPEROS exploreaza un univers muzical sublim (ca intentie), ce graviteaza in jurul fragilei voci a Alessandrei.

Asocieri

termenul este asociat cu:

"Underground comix",reviste de benzi desenate care apar in Statele Unite prin '60

"Underground culture",aplicat asa numitelor culturi alternative

"Underground economy",asa numita piata neagra

"Underground film",filme aflate in opozitie cu cele comerciale

"Underground hip hop",varianta necomerciala a hip hopului

"Underground music" termen generic pentru a descrie muzica ce se opune celei comerciale; muzică necomercială

cu o audienţă mică pe care casele de discuri, radiourile, televiziunile o ocolesc;

muzică cu un anumit mesaj, opus celor comerciale create doar pentru profit.Genuri: rock, muzică electronică, hip hop etc

"Underground press", presa alternativa a anilor '60 si '70

"UK underground", o miscare a culturii alternative care s-a manifestat in Marea Britanie in 1960

Sursa: en.wikipedia.org

Inceputuri

Miscarile culturale underground ale anilor '60 si '70 sunt, oarecum, in legatura cu asanumita "beat generation" care a fost inspirata de catre filozofii si artistii Existentialismului parizian. Este vorba despre o miscare la baza careia s-au aflat Jean Paul Sartre si Albert Camus, imediat dupa cel de al II-lea Razboi Mondial.

Sartre si Camus erau membri ai unui grup de rezistenta format de Henry Frenay in 1942.Cei trei s-au implicat activ in publicarea "ziarelor underground" ale Rezistentei.

Cultura underground frantuzeasca care i-a inspirat pe Jack Kerouac si Allen Ginsberg in America anilor 1940 era ancorata in gandirea socialista inca inainte de inceputul celui de-al II-lea Razboi Mondial; dar aici nu era vorba de socialismul monolitic al totalitarismului sovietic, ci, mai degraba o expresie socialista a gandirii libere a artistilor si idealistilor care doreau o reorganizare a societatii.

Jean Kerouac spunea intr-un interviu pentru revista "Esquire" in 1958:

“Cam acelasi lucru care s-a intamplat cu noi se intampla in Franta postbelica a

lui Sartre si Genet. Stateam cate 24 de ore treji, beam cafea neagra, cana dupa cana si

ascultam din nou si din nou discuri cu Wardell Gray, Lester Young, Dexter Gordon,

Willie Jackson, Lennie Tristano si asa mai departe...vorbeam innebuniti despre noul

sentiment care anima strazile. Aveam eroii nostri mitici pe care ii adoram si despre

care scriam. In romanele si in poemele noastre ii celebram pe noii ingerii ai Americii

underground. Cativa ani mai tarziu, dupa Razboiul din Korea, o sinistra uniformizare a

mentalitatii, un control al acesteia a aparut in America prin incoronarea televiziunii.

Idolii generatiei beat au disparut prin inchisori si spitale de nebuni sau au fost redusi

la o rusinoasa ascultare..." Cantecul formatiei The Ben Folds Five intitulat chiar "Underground" reprezinta un omagiu pentru cultura alternativa ale carei inceputuri le-am pomenit mai sus.

Sursa: en.wikipedia.org

Etimologie

"underground"=in sensul de subcultura a fost prima oara folosit in 1953 si a fost preluat de la miscarea de rezistenta impotriva ocupatiei germane din timpul celui de al II lea Razboi Mondial.

Terminologie-"underground" era termenul generic prin care erau cunoscute miscarile

de rezistenta ale celui de al IIlea Razboi Mondial.

Mai tarziu a fost dat acelor "counter cultural movements", multe aparute in anii '60.

Aplicat in arta, termenul se refera la acei artisti care nu sunt sunt sponsorizati de nimeni,

nu reprezinta interesele de tip corporatist si nici nu doresc acest lucru.

Dar, odata cu aparitia Internetului, multe voci sustin ca nu se mai poate

vorbi despre underground din moment ce acum atatea idei, ideologii si filozofii culturale si politice sunt atat de usor de accesat de catre oricine doreste acest lucru.

Mass media sunt terenul propice pentru promovarea ideilor, filozofiilor de tot felul. Pana si conceptual de obscuritate a devenit unul discutat intr-o era in care accesul la informatie s-a simplificat considerabil.

Sursa: en.wikipedia.org